Actualitate

Falsificatorii de valută au fost condamnaţi

Cel considerat liderul grupării, Robert Negrea, a fost condamnat la de 5 ani şi 2 luni de închisoare pentru infracţiunile de con­sti­tuire a unui grup infracţional orga­ni­zat, pu­ne­rea în circulaţie de valori falsificate străine în formă continuată şi înşelăciune în formă con­tinuată.
Mircea Leonescu va sta după gratii 3 ani şi 6 luni, iar Valentin Ţurcaş a fost condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare. Res­tul inculpaţilor din dosar au primit tot pe­depse cu suspendare, însă decizia Tribu­na­lului Timiş nu este definitivă şi poate fi ata­cată la Curtea de Apel Timişoara.
Gruparea din Valea Jiului a fost des­truc­turată anul trecut de procurorii Direcţiei de In­vestigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ti­mi­şoara, împreună cu ofiţeri de poliţie judi­ciară din cadrul B.C.C.O. Timişoara. ”În cauză s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2019, pe raza judeţului Hunedoara s-a constituit şi a acţionat în mod coordonat un grup infracţional organizat, specializat în plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 euro, prin ini­ţierea de relaţii comerciale, care le permiteau plata cash cu bancnotele în litigiu, în special prin diferite achiziţii de produse de la per­soane fizice, care postează anunţuri pe site-uri de profil. Cercetările efectuate au evidenţiat faptul că membrii grupului infracţional orga­nizat erau din municipiul Petroşani, însă aceştia au acţionat în alte zone decât cea de domiciliu, respectiv în oraşe unde puterea de cumpărare este superioară celei din Valea Jiului şi unde recunoaşterea lor de către per­soanele vătămate să fie îngreunată”, informau procurorii DIICOT Timişoara.
Anchetatorii au mai stabilit că membrii gru­pării, în cursul anilor 2019-2020, au derulat multiple tranzacţii frauduloase, prin plasarea pe piaţă de bancnote false din cupiura de 50 Euro, prin inducerea în eroare a unor vân­zători de bună-credinţă de pe raza loca­lităţilor Timişoara, Arad, Oradea, Mar­ghita, Oţelu Roşu, Caransebeş, Deva, Hunedoara, Alba Iulia, Cluj Napoca, Haţeg, Sibiu, Sebeş, Râm­nicu Vâlcea şi Călăraşi. (M. Gânju)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura