Categories: ComunitateFlash

Facultăţile private, ocolite de absolvenţii de liceu

Cristina Ghenea

În plină perioadă de admitere la facultate, pe holurile instituţiilor private, de învăţământ superior, din judeţ, bate vântul. La cele mai multe dintre ele, numărul dosarelor depuse s-a înjumătăţit, faţă de anul trecut, în timp ce la altele, nu s-a înscris nici o persoană. În schimb, facultăţile de stat sunt la mare căutare.

De două ori mai puţini candidaţi

Astfel, la Universitatea Ecologică „Traian”, din Deva, perioada de depunere a dosarelor a început pe 11 iulie şi continuă până în 15 august. Deocamdată, însă, foarte puţini tineri s-au arătat interesaţi de înscrierea la una dintre facultăţile din cadrul universităţii respective. „Până în prezent, doar 11 dosare au fost depuse, de două ori mai puţin decât anul trecut”, a declarat Sigismund Duma, rectorul Universităţii Ecologice „Traian”. În acelaşi timp, la filiala din Petroşani a Universităţii „Vasile Goldiş”, deocamdată, nu s-a înscris nici un absolvent de liceu. „Am început prima sesiune în 11 iulie, însă până acum, nu a fost depus nici un dosar. Avem 30 de locuri pentru specializarea Drept, iar taxa anuală pentru studii este de 1.800 de lei”, a declarat Emil Vladislav, directorul sucursalei „Vasile Goldiş”, din Petroşani.

Cu totul altă situaţie, la cele de stat

Dacă facultăţile private sunt ocolite de către tineri, nu aşa se întâmplă şi cu unităţile de învăţământ superior de stat. Aici, situaţia pare total diferită faţă de privaţi. „Avem la fel de mulţi candidaţi ca în anul trecut. S-a încheiat deja perioada în care s-au depus dosarele şi în termen de şapte zile, am înregistrat 660 de candidaţi. Avem 19 specializări şi, în total, 650 de locuri fără taxă. Pentru cei care nu au medie suficient de mare pentru a intra pe unul dintre acestea, vom suplimenta numărul de locuri pentru studiile cu taxă”, a declarat Emil Pop, rectorul Universităţii din Petroşani. Acesta a mai adăugat că specializările cele mai căutate sunt de Turism şi Management, urmate de Asistenţă Socială şi Contabilitate.
Şi ingineria este la mare căutare, şi astfel, nici Facultatea de Inginerie din Hunedoara nu duce lipsă de candidaţi. „Avem 297 de locuri la buget şi în patru zile de înscrieri, s-au depus 98 de dosare. Prima sesiune de admitere s-a încheiat, iar a doua urmează să se desfăşoare între 8 şi 11 septembrie”, a declarat decanul facultăţii, Ioan Hepuţ.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • POATE SE INSCRIE SI FLORIN OANCEA ,PRESEDINTELE PNL DEVA ,SA FACA SI EL FACULTATEA ,NU SA-L TRIMITA PE SOFER IN LOCUL SAU, MAI ESTE GENERALUL PITULESCU PROFESOR ? CEL CARE A DESCOPERIT ACESTA SUBSTITUIRE DE PERSOANE,INTRE OANCEA SI SOFER, DACA NU MAI ESTE PITULESCU ,ATUNCI OANCEA IL POATE TRIMITE IAR PE SOFER LA EXAMENE IN LOCUL SAU

Recent Posts

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

29 de secunde ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

2 minute ago

HOȚI DE COMBUSTIBIL PRiNȘI DE POLIȚIȘTI: Doi tineri au fost reținuți după ce au prădat două camioane în Brănișca

O lovitură nocturnă s-a trans­for­mat rapid într-un dosar penal cu re­țineri pentru 24 de ore,…

4 minute ago

E Spitalul Județean de Urgență Deva în topul primelor zece spitale județene din România datorită standardelor și evoluției serviciilor?

Magdalena Șerban Declarația îi aparține lui Alexan­dru Rogobete, deputat PSD și fost ministru al Sănătății,…

7 minute ago

Viitorul se construiește la Universitatea din Petroșani! Condiții moderne și economie de energie la clădirea Atelier Școală, reabilitată prin fonduri europene

Magdalena Șerban Proiectul a avut ca obiectiv prin­ci­pal creșterea eficienței ener­ge­tice a edificiului, reducerea con­su­mului…

8 minute ago