EvenimentFlash

Fabrică de termopane făcută scrum

Dana Istudor

O centrală termică de cartier, care a fost transformată în fabrică de termopane, s-a făcut scrum, din cauza unui scurt circuit electric.

Cei de la Enel s-au lăsat aşteptaţi

Fabrica de tâmplărie PVC din cartierul Aeroport-Petroşani a luat foc vineri dimineaţa, cel mai probabil de la un scurt circuit electric, spun pompierii, iar în urma focului, a fost distrusă marfă în valoare de peste nouă miliarde de lei vechi. Proprietarul fabricii spune că avea paznic pe timp de noapte şi nu-şi poate da seama de la ce ar fi putut izbucni incendiul, însă spre norocul lui, îşi va recupera paguba, dat fiind faptul că atât marfa cât şi clădirea erau asigurate. Focul a fost observat în jurul orei cinci dimineaţa, iar trei echipaje de pompieri formate din 30 de militari au ajuns la faţa locului în doar cinci minute, însă nu au putut interveni, deoarece clădirea era alimentată cu energie electrică. „Am ajuns cu trei autospeciale de intervenţie şi un echipaj SMURD, iar depozitul ardea pe toată suprafaţa. Nu am putut interveni imediat, deoarece am întâmpinat dificultăţi în ce priveşte decuplarea de la energia electrică. Incendiul a fost stins în circa 30 de minute, dar am aşteptat aproape o oră şi jumătate până au venit cei de la Enel”, a declarat cpt. Adrian Avram, comandantul Detaşamentului de Pompieri Petroşani. Timp de trei ore, pompierii au evacuat din hală toate profilele din plastic, pentru a evita reizbucnirea focului. „În urma incendiului, s-a degajat un fum intens şi toxic, iar pompierii şi jandarmii din Petroşani au izolat zona din jurul depozitului şi au avertizat locatarii blocurilor aflate în apropierea halei incendiate, să nu deschidă ferestrele, iar dacă, totuşi, fumul pătrunde în casă, să îşi aplice pe figură materiale textile. Din fericire, nici o persoană nu a fost intoxicată”, a declarat lt. Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara.

One thought on “Fabrică de termopane făcută scrum

  • Se pare ca Sandu Gruian nu mai primeste comentarii la editoriale. Succes ! Asa se democratizeaza continuu presa aservita.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura