Categories: Actualitate

Extinderea reţelei de apă din Bârcea Mică mai aşteaptă

Din cauza unei staţii de epurare, localnicii din Bârcea Mică au ratat finanţarea pentru programul care vizează extinderea reţelei de apă şi canalizare.
Edilii din Deva încearcă să găsească alte surse de finanţare pentru proiectul care vizează extinderea reţelei de apă şi canalizare în localitatea Bârcea Mică. Iniţial, s-a încercat obţinerea fondurilor de Mediu pentru implementarea proiectului, însă acesta nu a fost eligibil. Managerul public al municipiuluI Deva, Corina Oprişiu, a precizat că de vină a fost lipsa staţiei de epurare. De fapt, era prevăzut să fie folosită o staţie de epurare deja existentă, pentru a nu se construi una nouă pentru doar 150 de familii, însă ideea nu a fost agreată. Edilii Devei spun că proiectul va fi oricum implementat, cu alte fonduri. (C. Cosman) 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

15 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

15 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

15 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

15 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

15 ore ago