ActualitateFlash

Expoziţia armelor medievale din Transilvania

Livia Botici

Sâmbătă, la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din municipiul reşedinţă de judeţ, hunedorenii pasionaţi de istorie au făcut un pas în trecut şi au putut admira lupte între cavaleri medievali, o vânătoare de şoimi, dar şi o sumedenie de arme folosite de strămoşii noştri. Totul, cu ocazia vernisajului expoziţiei „Militaria Medievalae”, cara va putea fi admirată până în data de 10 octombrie.

Cavaleri şi domniţe

Cu aproape o oră înainte de începerea evenimentului, în faţa muzeului de la poalele Cetăţii s-au strâns în jur de 200 de persoane, interesate să urmărească o adevărată lecţie de istorie. La ora 18, cavalerii medievali, îmbrăcaţi în armuri şi domniţele suave au salutat publicul, apoi spectacolul a început. Fiecare dintre cavaleri a prezentat publicului armele care erau folosite în trecut, la luptă, după care au urmat demonstraţiile de luptă. Rând pe rând, în echipe de câte doi, luptătorii s-au întrecut în a-şi arăta îndemânarea în mânuirea spadelor, a săbiilor, a suliţelor, sau a arbaletelor. De fiecare dată, câştigătorul unei lupte se duela cu următorul pretendent al titlului de învingătorul suprem al duelului. „Sunt impresionat de acest spectacol. Nu am mai văzut niciodată aşa ceva şi mă bucur mult că pot să fiu martorul unui asemenea eveniment. Istoria este fascinantă, filmul luptelor medievale este foarte interesant, iar armele sunt deosebite”, spune Ionuţ Grigoraş, un tânăr de 24 de ani.

Vânătoare de şoimi

La sfârşitul reprezentaţiei date de cavaleri, deveanul Dan Cărăbeţ a prezentat publicului o vânătoare de şoimi, activitate foarte des practicată până în secolul al XVIII-lea. Un moment inedit al prezentării a fost acela în care, atunci când şoimul a fost lăsat liber, să vâneze, acesta nu a mai vrut să se întoarcă la stăpânul său, întrucât s-a speriat de toţi cei prezenţi la eveniment. „El este obişnuit să facem antrenamente în pustietate, în natură, nu aici, între atâţia oameni. Oricum, mă bucur că am reuşit, până în final, să îl recuperăm din copacii din parc”, a spus Dan Cărăbeţ.

Piese descoperite în situri

Toate persoanele care doresc să admire expoziţia „Militaria Medievalae”, de la MCDR din Deva, o pot face până în data de 10 octombrie. „Expoziţia de arme medievale şi echipament medieval din Transilvania a fost realizată în colaborare cu Muzeului Naţional Brukenthal Sibiu, Muzeul Banatului Timişoara, Muzeul Municipal Mediaş, Castelul Corvinilor Hunedoara. În cadrul expoziţiei, sunt prezentate armuri şi arme medievale, scuturi, spade, săbii, arbalete şi suliţe, o parte dintre acestea fiind chiar descoperite în siturile arheologice din judeţul Hunedoara”, a declarat Daniel Ţuţuianu, cercetător ştiinţific în cadrul MCDR Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura