Actualitate

Exponatul lunii februarie la muzeul devean . Carnetul de deputat în Marea Adunare Naţională a R.P.R. al Dr. Petru Groza

Exponatul lunii februarie 2019 la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva este unul dintre obiectele care au aparţinut lui Petru Groza, carnetul de deputat în cadrul Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române, din primăvara anului 1957.

În urma alegerilor convocate pe data de 3 februarie în acel an, Frontul Democraţiei Populare (din care făceau parte Partidul Muncitoresc Român, Frontul Plugarilor, Partidul Naţional Popular şi Uniunea Populară Maghiară) a obţinut aproximativ 98 la sută din voturi, iar carnetul de deputat cu numărul 2, emis la data de 18 martie, îi este atribuit lui Petru Groza.
Petru Groza s-a născut în familia preotului ortodox Adam Groza din Băcia, judeţul Hunedoara, şi a urmat clasele primare în localitatea natală iar cele secundare la Coştei, Lugoj şi la Colegiul Kun din Orăştie. Între anii 1903 şi 1905, a studiat la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Economice din Budapesta, după care îşi continuă studiile la Berlin, apoi la Facultatea de Drept Comercial şi Economie Politică din Leipzig.
În 1907, Petru Groza obţine doctoratul în ştiinţe juridice cu distincţia magna cum laude. La întoarcerea în ţară, Groza a practicat avocatura în Lugoj, apoi în Deva. De asemenea, s-a implicat în viaţa Bisericii Ortodoxe, fiind membru laic al Sinodului Mitropoliei Sibiului din 1911. Cariera politică o începe în Partidul Naţional Român, unde are ocazia să fie alături de liderii mişcării naţionale a românilor din Ardeal: Gheorghe Pop de Băseşti, Ştefan Cicio-Pop, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş, Iuliu Maniu şi alţii. Pe 1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia.
La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, Petru Groza este ales deputat pe listele PNR. Dezamăgit de viaţa politică internă, se „autoexilează” la Deva, pentru a se dedica afacerilor sale. Revine în viaţa publică pe 8 ianuarie 1933, când fondează Frontul Plugarilor, iar în prim planul scenei politice după actul de la 23 august 1944.
Pe 2 martie 1945, regele Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza, preşedintele Frontului Plugarilor, să alcătuiască lista noului guvern, iar pe 6 martie 1945 a acceptat lista prezentată de Petru Groza. Acesta şi-a păstrat mandatul de prim-ministru până pe 2 iunie 1952. Petru Groza a decedat pe 7 ianuarie 1958, la vârsta de 73 de ani, răpus de cancer. A fost înhumat iniţial la Cimitirul Ghencea-Militar, iar, ulterior, a fost depus în mausoleul din fosta Piaţă a Libertăţii din Capitală. Urna cu rămăşiţele pământeşti se află în cavoul familiei din cimitirul de la Băcia, localitatea în care s-a născut şi a copilărit.
Pe lângă carnetul de deputat expus cu acest prilej, un calendar, ochelarii, bastonul şi tabachera sunt câteva dintre obiectele ce au aparţinut omului politic Petru Groza şi care au intrat în patrimoniul MCDR Deva prin donaţia familiei Groza din 2 octombrie 1979.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura