Categories: Actualitate

Există şanse ca Termocentrala Mintia să nu se închidă

Sorina Popa

Directorul Termocentralei Mintia, Ioan Conţ, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că sunt şanse mari ca aceasta să nu se închidă. Conţ susţine că se merge pe ideea de a obţine un ajutor de la Uniunea Europeană, pentru rezolvarea problemelor de mediu şi nu numai.

„Avem un precedent, în Spania, unde s-a obţinut un asemenea ajutor, pentru mine de cărbune şi termocentrale. Este vorba de o societate de interes economic naţional, iar cu un program bine făcut şi bine argumentat, putem să apelăm şi să reuşim să avem un ajutor european. Am accelerat această acţiune, ca să putem rezolva problema cât mai repede şi să beneficiem de ajutorul respectiv. Noi am avut şi ieri un control neprogramat din partea celor de la Garda de Mediu Hunedoara, la depozitele de zgură, cenuşă şi fier vechi. Şi în instanţă ducem documente, vrem să demonstrăm că ne mişcăm, vrem să ducem la bun sfârşit soluţionarea probemelor de mediu. Adică şi în al 12-lea ceas se poate face ceva”, a declarat Ioan Conţ, directorul Termocentralei Mintia.
Reamintim că în perioada 18 – 23 iunie 2015, Garda de Mediu Hunedoara a efectuat verificări la Termocentralele Mintia, privind emisiile industriale şi stadiul realizării investiţiilor în modernizarea tehnologiei de protecţie a mediului. În urma verificărilor, inspectorii au dispus suspendarea activităţii termocentralei până la obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. Termocentrala Mintia a primit o amendă de 60.000 de lei, pentru că funcţiona fără Autorizaţie Integrată de Mediu. Un nou termen în acest dosar, în care s-a făcut apel la decizia de suspendare a activităţii se judecă în 24 aprilie 2017, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Mai prinde un rand de alegeri ?
    Pacat de muncitorii de acolo. Dar nu am vazut nici un rasponsabil ?! (vinovat)

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

10 ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

10 ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

10 ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

10 ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

10 ore ago

Lovitură pe piața neagră a produselor de lux din Hunedoara: Zeci de parfumuri și genți de firmă, ridicate de polițiști în cadrul Operațiunii „JUPITER”

Polițiștii din cadrul Biroului de In­ves­tigare a Criminalității Economice Hu­ne­doara au declanșat o amplă acțiune…

10 ore ago