Politica si administratie

Excluşii din PNL rămân în partid

Comisia de Etică şi Arbitraj a PNL Hunedoara a admis contestaţiile colegilor de la organizaţia Deva faţă de deciziile de excludere din partid, respectivele decizii fiind desfiinţate. Trei dintre cei vizaţi de aceste excluderi, Iulia Raicu, Lenuţa Armean şi Florian Şandru, ne-au confirmat informaţia, arătând că soluţia dată de comisie le-a fost transmisă prin e-mail. Ceea ce înseamnă că, rămân membri de partid. Totuşi, Florian Şandru susţine că va renunţa la această calitate. „Îmi voi depune demisia din PNL cu data de 27 aprilie”, ne-a declarat Florian Şandru, fără să arate motivul pentru care s-a hotărât să-i părăsească pe liberali.

Cinci membri ai PNL Deva şi doi de la organizaţia municipală a PNL Hunedoara au fost excluşi din partid în baza hotărârilor luate de forurile de conducere locale şi judeţene ale formaţiunii politice. De la PNL Deva au fost daţi afară Iulia Raicu, Lenuţa Armean (consilier judeţean), Florian Şandru, Raul Dobromir şi Ovidiu Gabor, iar de la Hunedoara – Robert Muzsic şi Alexandru Mărginean, ambii consilieri locali ai municipiului. Dacă în cazul celor trei, Comisia de Etică şi Arbitraj le-a admis contestaţiile, lui Raul Dobromir, fost co-preşedinte al organizaţiei tinerilor liberali, contestaţia i-a fost respinsă. Acesta a mers mai departe, căutând o rezolvare la conducerea centrală a partidului, de la care nu a primit deocamdată un răspuns. Odată cu soluţionarea contestaţiei, Lenuţa Armean rămâne consilier judeţean, ea putând să-şi piardă această funcţie în cazul în care excluderea rămânea în picioare.
În ceea ce priveşte situaţia membrilor organizaţiei municipale a PNL Hunedoara, Robert Muzsic, care şi el a contestat decizia de excludere, ne-a declarat că încă nu a primit un răspuns. (N. Bumbac)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura