Liderul local al organizaţiei municipale Hunedoara a PNL, Lucian Gherman, nu a reuşit, ieri, să impună propunerea de excludere din partid a lui Robert Muzsic (foto).
Se ştie că cei doi nu se înghit deloc, Muzsic anunţând că vrea să candideze la următoarele alegeri locale pentru funcţia de primar al municipiului Hunedoara. Surse din PNL susţin că şi Lucian Gherman are asemenea dorinţe, aşa că Muzisc îi stă în cale. Şi, atunci, a propus ca Muzsic să fie dat afară din partid. Scandalul din organizaţia municipală Hunedoara a PNL a fost analizat, ieri, în Biroul Politic Judeţean. Astfel, propunerea de excludere din partid a consilierului local Robert Muzsic a fost discutată, dar nu s-a dat un vot în acest sens. „Am analizat situaţia de la PNL Hunedoara. Liderul local Lucian Gherman ne-a prezentat situaţia de acolo. Am hotărât ca la următoarea şedinţă a Biroului Politic Judeţean al PNL Hunedoara, care probabil va avea loc peste două săptămâni, să-l invităm pe Robert Muzsic şi să-l audiem. Apoi, vom trece la vot”, a declarat deputatul Lucian Heiuş, preşedintele judeţean al PNL, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN. (S. Popa)
Polițiștii din Petroșani au reținut un tânăr de 26 de ani, pentru 24 de ore,…
Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…
În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…