Categories: ActualitateFlash

Eveniment de excepţie la Universitatea din Petroşani

Maximilian Gânju

Instituţia de învăţământ superior din Petroşani acordă astăzi cea mai importantă distincţie, Titlul de Doctor Honoris Causa, lui Aurel Vainer (foto), preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România.

Pentru a lua parte la eveniment, la Petroşani sosesc mai mulţi ambasadori, dar şi personalităţi din lumea academică atât din ţară cât şi din străinătate.
Doctorul în economie Aurel Vainer este o personalitate apreciată la nivel internaţional, iar Germania, în ultimele zile ale anului trecut, i-a acordat Crucea de Merit în rang de ofiţer. Festivitatea acordării înaltului Titlu de Doctor Honoris Causa al Universităţii Petroşani, doctorului în economie Aurel Vainer, are loc în Aula Magna a universităţii.
”Noi, comunitatea academică din Valea Jiului, suntem deosebit de onoraţi de faptul că, prin intermediul domniei sale, am reuşit să stabilim o serie de raporturi bilaterale cu instituţii academice de prestigiu din Israel şi din întreaga lume, aşa cum suntem onoraţi de faptul că domnia sa a acceptat să devină membru de onoare al comunităţii academice din Valea Jiului. Este o personalitate publică absolut remarcabilă a României în domeniul academic, ştiinţific, cultural, a fost şi este implicat profund în viaţa socială, este un om care a schimbat destine şi a construit punţi de dezvoltare”, a declarat Radu Sorin, rectorul Universităţii Petroşani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că, de curând, o duduie a reușit să îi fenteze pe doi…

11 ore ago

Bulina albă

Cristian Merișanu, primarul municipiului Vulcan Pentru că a oferit comunității și turiștilor un eveniment unic,…

11 ore ago

Bulina neagră

N.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de furt calificat.  

11 ore ago

Scaune aruncate, pumni și jerbă de flori, toate într-un scandal în centrul Devei

Scandal în centrul Devei! Admi­nis­tratorul public al Primăriei Deva, Ciprian Luca, a fost atacat de…

11 ore ago

Stagiu Național de Formare și Reconfirmare al Unităților Canine Salvamont

În perioada 2-10 martie, a avut loc Stagiul Național de Formare și Re­con­firmare al Unităților…

11 ore ago

Răchitova, în luna martie 2026: reabilitări, modernizări și lemn de foc

Magdalena Șerban Primăvara dă tonul lucrărilor la nivel de UAT-uri. Unele sunt la linia de…

11 ore ago