ActualitateFlash

Evaziunea fiscală trăieşte printre morţi

Livia Botici

Fenomenul cunoscut de toată lumea sub denumirea de „mafia cimitirelor” ia amploare şi în municipiul Deva. Într-unul dintre cimitirele ortodoxe, din localitate, persoana care administrează cimiturul ia bani de la oamenii, şi aşa încercaţi de pierderea celor dragi, sume pe care nu le înregistrează în nici un fel de acte. Mai mult, chitanţele pe care oamenii le primesc din partea celor care se ocupă de administrarea locului, sunt nişte simple hârtii, scrise de mână, fără o valoare legală.

„Aşa facem dintotdeauna”

În urma unei sesizări primite la redacţia MESAGERUL HUNEDOREAN, din partea unui cititor, care în urmă cu trei luni de zile şi-a înmormântat tatăl, şi a fost nevoit să plătească 700 de lei pentru ca groparii să transporte sicriul şi să facă curăţenie după înmormântare, redactorii noştri au pornit o anchetă. Potrivit cititorului nostru, atunci când acesta a dat banii pentru serviciile oferite de gropari, administratorul cimitirului de pe strada Mihai Eminescu, din Deva, i-a înmânat o „chitanţă”, scrisă de mână, pe o coală de hârtie, fără antet, pe scurt spus, fără nici o valoare. Odată ajunşi faţă în faţă cu soţia administratorului, pentru că soţul nu a fost de găsit, am rămas surprinşi de ceea ce am aflat, iar în cele ce urmează vă vom prezenta toate detaliile.

„Da, noi am eliberat acea chitanţă de mână, recunosc. Dintotdeauna facem aşa, pentru toţi banii pe care îi primim facem chitanţă de mână. O facem pentru că nu avem chitanţier, nu avem un registru de casă, nu avem absolut nici un act. Niciodată nu am dat vreunei persoane o chitanţă legală, pentru că nu deţinem aşa ceva. Cei 700 de lei, pe care acest om i-a plătit, i-am dat groparilor care au transportat sicriul, au pus pământ în groapă şi au făcut curăţenie. Oamenii aceştia nu au carte de muncă, aşa cum nu avem nici noi, nici eu nici soţul. Banii pe care îi primim de la persoanele care fac înmormântări nu ajung la parohie, ei merg la băieţii aceştia care muncesc”, spune doamna Valeria, soţia administratorului.

„Acest act este ilegal”

După ce am plecat de la cimitir, consternaţi de faptul că până şi în aceste locuri se practică evaziunea fiscală, am luat legătura cu şeful Gărzii Financiare din judeţ, pentru a ne lămuri dacă „actul fiscal” este sau nu legal. „Nici vorbă! Un act de mână, fără antet, fără dată, neoficial, nu are nici o valoare şi nu poate fi trecut în evidenţele contabile ale unei instituţii. Ceea ce înseamnă că aceşti bani, pe care administratorii îi pretind, sunt bani negri. Ceea ce se petrece este infracţiune şi se numeşte evaziune fiscală. Ne vom autosesiza şi vom demara verificări pentru că această activitate este în afara legii”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN comisarul şef Florian Şerban, şeful Gărzii Financiare Hunedoara.

„Vom lua măsuri”

Mai apoi, am contactat şi Episcopia Devei şi Hunedoarei pentru a ne lămuri cu privire la ilegalităţile care au loc în cimitirul ortodox de pe strada Mihai Eminescu, din Deva. „În primul rând, vreau să menţionez că Biserica Ortodoxă Română nu este de acord cu actele ilegale pe care le menţionaţi. Cimitirul cu pricina este în parohia Catedralei Ortodoxe „Sfântul Nicolae”, iar aceasta a fost preluată de o lună de zile de preotul paroh Dorel Cioclea, care a promis că va face tot ce-i va sta în putinţă să rezolve situaţia ingrată în care este pusă Biserica. Vom face verificări şi vom face tot ce ne va sta în putinţă ca enoriaşii să nu mai fie puşi în asemenea situaţii, iar actele ilegale să nu mai existe”, a declarat preotul Mircea Mihuleţ, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

2 comentarii la „Evaziunea fiscală trăieşte printre morţi

  • acesti indivizii dubiosi care administreaza cimitirul fac numai faradelegii in cimitir aceasta femeie care este in cimitir se crede propietara cimitirului vorbeste foarte urat cu oamenii care merg in cimitir care intreaba ceva,iar sotul ei este mana in mana cu mafiotii sa nu va spun ca nici conducerea episcopiei nu-i straina de ce se intampla acolo daca a o repartitie acolo te trimite la acest individ care incepe cu tot felul de justificarii ca nu se poate.Pacat ca deva are un asemenea individ care gestioneaza un cimitir mai mult decat atat sta si in locuinta din cimitir cineva il tine in spate si altii iau banii de la oamenii care sunt la inghesuiala.se impun masurii urgrente in toate cimitirele sa fie da-ti afara totii impostorii sa fie eliberate doc legale in asemenea situatii delicate nu sa jupoaie acelasi lucru se petrece si la bejan si acolo sun vre-i 2-3 gruparii care fac asemenea nenorocirii/

  • Ma mir,ca pina acum nu s-a sesizat nimeni,despre nelegiuirile pe care le fac acesti oameni.Chiar se poate vorbi si despre comportamentul lor,care este mai mult decit jignitor.In momentul cind intri intr-un cimitir,trebuie sa te reculegi,nu sa suporti ifose.Si chiar acesti oameni ce muncesc?Azi spre exemplu,la orele 13,30 am fost la cimitir
    si aceasta femeie isi intindea rufele spalate,unde credeti?PRINTRE MORMINTE!!!!!Chiar am ajuns bataia de joc a tuturor?In tara asta nimeni,dar chiar nimeni nu mai are rusine,ca de credinta ce sa mai vorbim………

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura