Comunitate

Evanghelia de la Blaj, din anul 1776, restaurată

Evanghelia de la Blaj din anul 1776, un obiect preţios deţinut de MCDR Deva, a fost restaurată în Laboratorul de Restaurare, Conservare, Investigaţii al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Formatul Evangheliei în 4° are 344 pagini tipărite cu negru şi roşu, pe două coloane, cu 39 de rânduri pe coloană, textul fiind încadrat într-un chenar linear. Ornamentaţia este deosebită. Titlul este încadrat cu o gravură de tip portic. În partea de sus, Isus Hristos, încadrat în medalion, binecuvântează cu ambele mâini. În partea de jos a gravurii este reprezentată Buna Vestire. Pe coloanele ce străjuiesc ansamblul sunt redaţi Sfinţii Petru şi Pavel, iar în colţuri apar simbolurile şi numele celor patru evanghelişti. În text apar gravuri cu Sfântul evanghelist Ioan, semnată „Sandul tipograf“, Sfântul evanghelist Matei, semnată „Sandul T“, Sfântul evanghelist Luca, Sfântul evanghelist Marcu. Frontispicii elaborate cu mici gravuri înfrumuseţează paginile. Există viniete din ornamente grafice şi despărţitoare de capitole şi paragrafe. Iniţialele sunt ornate cu roşu. Colontitlurile sunt încadrate între ornamente tipografice. Evanghelia poate fi admirată deocamdată doar în spaţiul virtual, pe pagina de Facebook a MCDR Deva sau pe site-ul instituţiei: www.mcdr.ro. (A.Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura