Categories: ActualitateFlash

Evaluarea naţională s-a încheiat fără probleme

Cristina Ghenea

Absolvenţii claselor gimnaziale au scăpat de examene, după ce au susţinut ieri ultima probă a evaluării naţionale, şi anume, cea de matematică. Afişarea rezultatelor are loc mâine, până la orele prânzului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, la examen, s-au prezentat peste 3.551 de elevi hunedoreni, dintre cei 3.611 înscrişi. Astfel, ca şi în cazul probei scrise de la limba şi literatura română, 60 de tineri au absentat şi vor primi, din oficiu, nota 1, astfel că media lor de admitere va scădea considerabil. Nici la ultima probă a evaluării nu au fost depistate tentative de copiere, astfel că examenul s-a încheiat fără nici un elev eliminat. Mâine dimineaţă, elevii îşi vor afla rezultatele iar dacă nu sunt mulţumiţi de note, tot mâine, între 14.00 şi 18.00, pot depune contestaţie. Acestea vor fi soluţionate în 30 iunie şi 1 iulie, iar afişarea rezultatelor finale va avea loc în data de 2 iulie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago