Politica si administratie

Eurostat: România, cea mai mare creştere economică din UE

Ţara noastră a înregistrat cel mai semnificativ avans dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu o creştere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017, comparativ cu perioada similară din 2016. Estimarea a fost publicată marţi de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Cele mai mari creşteri din UE în perioada ianuarie – martie 2017 s-au înregistrat în România (5,6%), Polonia şi Lituania (ambele cu 4,1%), Letonia (3,9%), Ungaria (3,7%) şi Bulgaria (3,4%).
Premierul Sorin Grindeanu a anunţat, săptămâna trecută, şi faptul că exporturile româneşti au o rată, în aceste luni, de trei ori mai mare faţă de 2016 şi cele mai ridicate, ca şi sumă, din 2012 şi până acum. În luna martie, exporturile de bunuri au fost în valoare de 5,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă cel mai mare export lunar din istorie. Aşadar, un semnal extrem de bun, dar mai ales încurajator.
De altfel, exporturile de mărfuri româneşti au început în 2017 cu un avans solid, de peste 13 %, comparativ cu prima lună din 2016. România a exportat, în ianuarie 2017, mărfuri în valoare de 3,57 miliarde euro în Uniunea Europeană.
Aşadar, măsurile luate de Executivul României, în acord cu programul de guvernare pe care PSD îl are, au produs deja primele rezultate palpabile.
Potrivit datelor prezentate de premierul Sorin Grindeanu, veniturile la bugetul consolidat, în primul trimestru, sunt cu aproape 4 miliarde de lei mai mari. Colectarea TVA a crescut în februarie 2017 cu 2,5, faţă de 2016, iar în martie cu aproape 9%, iar în primele luni ale acestui an au fost create peste 60.000 de locuri de muncă, România ajungând la un minim istoric, a ratei şomajului.
Cel mai important este însă faptul că această creştere economică nu a avut loc doar pe hârtie, ci este reală şi se simte în buzunarele românilor, mai ales în urma majorărilor de venituri şi a reducerilor de taxe. Asta înseamnă creşterea reală a nivelului de trai, care infirmă toate criticile şi estimările pesimiste legate de programul de guvernare angajat de PSD în timpul campaniei.
Deputat Laurenţiu Nistor,
preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

One thought on “Eurostat: România, cea mai mare creştere economică din UE

  • Si Consiliul Judetean nu termina „Teatrul” din Hunedoara !

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura