Editorial

Eurosecvenţe colorate

Campania electorală pentru alegerile europarlamentare se apropie de final. Putem spune că ea s-a desfăşurat până acum aproape sub semnul anonimatului, dacă este să o comparăm cu imensele mobilizări de forţe din campaniile pentru alegerile locale şi cele parlamentare. Mai mult ca sigur, că participarea la vot va fi foarte scăzută, chiar dacă un sondaj realizat la nivel european arată că românii sunt foarte interesaţi de alegerile pentru Parlamentul European. Şi totuşi, şi această eurocampanie electorală anostă a fost pigmentată cu unele secvenţe care i-au mai dat un pic de culoare. Iată, câteva dintre acestea. 
lPartidul Socialiştilor Europeni (PES) a publicat, ieri, o listă cu cele mai proaste 12 candidaturi pentru alegerile europene, în care pe primul loc figurează premierul italian Silvio Berlusconi, iar pe locul şase, candidatul PDL Monica Macovei. Potrivit documentului, opiniile pe care le pot exprima cei incluşi în listă “nu vor contribui cu nimic pozitiv la activitatea Parlamentului European”.
lEdiţia electronică de luni a publicaţiei germane Der Spiegel afirmă că Elena Băsescu şi Gigi Becali sunt reprezentanţii români la alegerile europene, care sporesc diversitatea unei serii de candidaţi ce include modele, miliardari, vedete de televiziune, sportivi, un prinţ şi un partid al piraţilor în Suedia, un partid al adepţilor Bibliei în Germania şi unul al animalelor în Olanda.
lIată ce scrie publicaţia germană despre Elena Băsescu:… ”Fiica preşedintelui Traian Băsescu este subiectul principal al presei. La 29 de ani, manechin de ocazie şi făcând în mod frecvent diferite gafe, ea este cunoscută în special pentru animarea serilor „jet-set“ în Bucureşti. Aceasta s-a lansat în campanie ca independentă, sub o siglă care rezumă întregul ei program, „EBA“ (Elena Băsescu).
lŞi iată ce crede Gigi Becali despre Elena Băsescu: “Eu, spre deosebire de alţii, am o părere bună despre Elena Băsescu. Ştiţi de ce? E o fată drăguţă, o fată frumoasă, care am înţeles că a făcut studiile prin America, o fată care ar apărea frumos în Parlamentul European”, a declarat Gigi Becali, el însuşi un personaj pitoresc în rândul candidaţilor din România pentru PE.
lGuvernul şi-a luat măsuri de siguranţă, modificând printr-o ordonanţă de urgenţă, legea alegerilor europarlamentare. S-a stabilit că identitatea persoanelor care vor vota pe liste suplimentare va fi verificată în localitatea de domiciliu, pentru a se evita frauda electorală la alegerile din 7 iunie. Astfel, a fost inclusă obligativitatea verificării de către Autoritatea Electorală Permanentă a listelor electorale printr-un soft specializat, care va identifica imediat persoanele care votează în două secţii de votare. Atenţie, sancţiunea prevăzută pentru această infracţiune este pedeapsa cu închisoarea!

One thought on “Eurosecvenţe colorate

  • Hi, good post. I have been wondering about this issue,so thanks for posting. I’ll definitely be coming back to your site.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura