Europa, americanii şi ruşii

În peregrinările mele estivale, m-am uitat pe harta Franţei şi am văzut că nu sunt chiar foarte departe de Normandia, locul unde în 6 iunie 1944 a avut loc marea debarcare aliată în Europa. Dacă la noi, 700 de kilometri (totalul dus-întors) poate părea cam mult pentru o singură zi, la cum arată drumurile lor, trebuie socotit cam trei ore la dus şi alte trei la întors, fără să te stresezi prea mult. Aşa că am plecat spre Normandia.
Este o zonă în care la fiecare pas ţi se reaminteşte că aici a avut loc una dintre cele mai mari, importante şi spectaculoase acţiuni ale celui de-al Doilea Război Mondial. Steagurile franceze flutură alături de cele americane, canadiene, poloneze sau britanice, adică lângă cele ale naţiunilor care au fost reprezentate în corpul expediţionar, care imediat după miezul nopţii de 6 iunie au plecat din Anglia spre Europa, fie cu avioanele, fie pe nave, luând cu asalt ceea ce Hitler a numit „Fortăreaţa Europa“.
În scurtul timp avut la dispoziţie, am văzut plaja numită în cod „Omaha“, acolo unde s-a dat cea mai sângeroasă bătălie. Pe Omaha au debarcat americanii. Mai multe muzee, excelent amenajate, prezintă întreaga istorie a evenimentului. Muzeele sunt impresionante, mai ales prin mulţimea de obiecte care au aparţinut participanţilor direcţi. Le vezi fotografiile, pachetul de ţigări şi lama de ras, fotografia cu soţia şi copiii, vestonul sau casca şi nu te poţi opri să nu te gândeşti că au fost oameni ca tine, odată tineri şi vii, care au sperat, au iubit, mulţi au murit la mii de kilometri de casele lor. Pentru o cauză care nu era neapărat şi a lor.
Pe turla unei biserici dintr-un sătuc este simbolic păstrată o paraşută, cea cu care pe 6 iunie 1944, la ora 0.15, soldatul John Steele a sărit din avion şi ulterior s-a agăţat de turlă. La Laurent sur Mer, cimitirul american, pe care nu l-am mai văzut din lipsă de timp, este impresionant. Americanii sunt consideraţi eliberatorii regiunii şi ai Franţei şi fotografii cu ei sunt în vitrinele magazinelor, barurilor, multe localuri poartă nume legate de debarcare sau chiar nume ale unor soldaţi americani. Locul numit Point du Hoc, luat cu asalt de genişti, a devenit un sit istoric şi se păstrează zecile de cratere făcute de bombele de aviaţie sau de obuzele trase de pe nave. Printre craterele enorme, sunt rămăşiţele cazematelor germane.
Mă întreb de ce nici o ţară din est nu ar pune în vitrinele magazinelor poze cu soldaţi ruşi. În fond, şi ei susţin că au fost eliberatori. Sigur că, mă întreb cu o prefăcută naivitate.