Sport

Eurogol de trei puncte

11 x 2 ionut lutul

Ciprian Marinuţ

Jiul a trecut cu bine şi cel mai greu examen din acest start de campionat şi se menţine pe podium, neînvinsă, după ce a dispus cu 1-0 de CSM Rm. Vâlcea, printr-un eurogol marcat de noua achiziţie, Ionuţ Luţu (foto stânga).

Dominare autoritară
Trupa antrenată de Daniel Timofte pare să ia fotbalul şi pretenţiile de promovare din ce în ce mai în serios. Jiul a fost vioara întâi a partidei cu CSM Rm. Vâlcea şi a câştigat meritat, în faţa celui mai puternic adversar din aceste prime şase etape.
Mereu cu un pas în faţa adversarilor, minerii au fost superiori la posesia mingii, organizare şi voinţă şi şi-au creat cele mai clare ocazii de a marca, prin Mircea Ilie, Răduţoiu, Şerban şi Antohi. Întreaga muncă a jucătorilor Jiului putea rămâne însă fără efect pe tabela de marcaj, dacă noua achiziţie, Ionuţ Luţu, nu-şi demonstra măiestria la o lovitură liberă de la 22 de meti. Luţu (min. 62) a şutat aproape de vinclu şi a reuşit un eurogol, care l-a lăsat fără replică pe portarul Rusandu. În urma victoriei, Jiul rămâne pe locul trei, la două puncte distanţă de liderele U. Cluj şi UTA.

Indicaţii preţioase de la patron
Finanţatorul echipei Jiul, Alin Simota, şi-a demonstrat la acest joc şi calităţile de antrenor, solicitându-i lui Timofte să-l schimbe pe Gabi Apetri cu Ionuţ Luţu în minutul 40. Apetri a părăsit terenul nervos, iar Luţu, noul intrat, a marcat unicul gol al partidei.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura