Eurodeputata Daciana Sârbu le dă fermierilor o veste bună: România ar putea acorda mai ușor ajutoare de stat pentru agricultori

        Deși o temă încă puțin dezbătută în țară, la Bruxelles se discută de luni bune despre revizuirea politicii agricole comune, adică redefinirea modului în care agricultorii europeni sa fie finanțați și sprijiniți de Uniunea Europeană în anii care vin. După ce Comisia Europeana a venit cu o propunere, a venit rândul Parlamentului European să discute în comisii acest subiect.

Eurodeputatul român cel mai implicat în dezbaterea acestei teme extrem de importante pentru țara noastră este social-democrata Daciana Sârbu(foto), membră în Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală. Printr-o serie de amendamente și intervenții, aceasta a reușit să obțină câteva modificări în favoarea producătorilor agricoli români, ce urmează să fie confirmate în perioada următoare prin vot de europarlamentari.

Printre solicitările susținute de Daciana Sârbu se numără posibilitatea ca România să acorde ajutoare de stat în cazul în care plățile directe sunt sub media europeană, dar și acordarea de plăți suplimentare pentru tinerii fermieri. În urma negocierilor din Comisia de Agricultură din PE, eurodeputata a obținut sprijin din partea tuturor grupurilor politice pentru aceste cereri.

Astfel, statele membre care primesc plăți directe sub media europeană ar putea completa din bugetele naționale suma per ha, pentru a ajunge la media europeană. Daciana Sârbu a susținut în cadrul discuțiilor ca această măsură să fie introdusă în beneficiul României și Bulgariei, în urma eforturilor sale prevederea fiind asumată de raportorul Parlamentului European în discuțiile cu Consiliul și Comisia.

Tinerii fermieri vor putea beneficia de plăți suplimentare per ha, complementare plăților directe aferente suprafeței. Statele membre pot decide suprafața pentru care se acordă plățile suplimentare, între 25 și 90 ha.

“S-a ajuns la un acord politic între cele trei instituții – Parlament, Comisie și Consiliu – privind reforma Politicii Agricole Comune, negociat cu Președinția Lituaniană a Uniunii Europene. Ulterior va avea loc votul în Comisia AGRI și în plen”, spune Daciana Sârbu, care este încrezătoare că aceste măsuri extrem de utile pentru agricultorii români vor fi adoptate de votul plenului de la Bruxelles.

“Ne-am luptat pentru reducerea inegalităților dintre statele membre în privința finanțării agriculturii. Printre punctele bune pentru România deja negociate se numără, de exemplu, faptul că statele membre vor avea posibilitatea de a  sprijini anumite sectoare cu nevoi specifice, prin plăți cu valoare între 8 și 13 la sută din plățile directe (pentru sectoare precum cel al bovinelor, ovinelor etc). Mai mult, programul pentru micii fermieri este menținut cu titlu obligatoriu pentru toate statele membre și bugetul alocat prin acesta este de 1250 euro/fermă – el putând fi completat cu măsuri pentru modernizarea fermelor sau alte programe specifice de dezvoltare rurală. Programul pentru micii fermieri poate folosi până la 10 la sută din anvelopa națională a unui stat membru”, adaugă eurodeputata social-democrată.

 

 

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Astea sunt povesti. Cea mai buna masura de incurajare a fermierilor mici a fost Impozitul forfetar pe venit .

  • @Dcnews esti un bou! Ca si Pogea, Boc si Basescu...cei care au promovat si promulgat legea cu impozitul forfertar. Impozitul forfetar se aplica indiferent daca aveai venit sau nu.
    Legea aia cretina a bagat in faliment peste 200.000 de firme mici si care nu vor mai aparea nici peste 15 ani.

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago