Categories: Comunitate

Eugen Băiconi: punct şi de la capăt

Magdalena Şerban

Eugen Băiconi (foto), deşi aflat la întâiul său mandat de prim om al comunităţii din Răchitova, are deja un istoric stufos la capitolul investiţii. Edilul însă nu vrea să se oprească aici, ci caută să-şi ducă mai departe programele de dezvoltare.

După patru ani…
„S-au făcut modernizări la căminele culturale. S-au făcut reabilitări la şcoli, s-au montat lămpi economice la nivel de comună, s-a realizat un sistem de iluminat arhitectural la biserici, de asemenea, a fost extinsă reţeaua de iluminat la baza sportivă, s-au curăţat păşunile, s-a construit un teren de fotbal cu vestiare aferente şi, bineînţeles, a avut loc înscrierea echipei de fotbal a comunei în campionatul judeţean. Făcând referire la infrastructură, s-au modernizat drumul între satele Ciula Mare şi Boiţa şi un alt drum comunal, s-au pietruit alte câteva drumuri, cum ar fi cel din Ploştina – Petreşti şi s-au făcut reparaţii la câteva străzi locale. În satele Ciula Mare, Ciula Mică, Boiţa şi Vălioara, s-au amenajat terenuri de joacă, a fost concesionat serviciul de salubrizare pentru întreaga comunitate, s-au făcut reabilitări şi modernizări la instituţia primăriei, s-au achiziţionat un tractor, un buldoexcavator şi utilaje, toate pentru efectuarea unor lucrări de întreţinere a drumurilor şi de curăţire a păşunilor. Pe lângă acestea, au fost multe alte investiţii demarate fie din bugetul local, fie pe bază de proiecte (guvernamentale sau europene). De asemenea, de curând, a avut loc şi vizita în teren a reprezentanţilor Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, pentru proiectul accesat pe Măsura 322, în valoare de 2,5 milioane de euro”, a arătat Eugen Băiconi, primarul comunei Răchitova.

…vrea a doua oară
Ţintind încă o dată fotoliul de primar, actualul edil din Răchitova are strategia bine pregătită. Din cadrul ei, fac parte programe de alimentare cu apă şi canalizare, un centru de informare turistică, continuarea modernizărilor la cămine şi drumuri, precum şi sprijinirea lăcaşurilor sfinte, indiferent de religie, promovarea echipei de fotbal într-o ligă superioară, construirea a cel puţin două terenuri sintetice, menţinerea societăţii de transport în comun şi mai ales, clasificarea unor uliţe săteşti, pentru a putea fi asfaltate. Cât despre ziua de 10 iunie, Eugen Băiconi crede că doar localnicii sunt cei care pot face diferenţa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

3 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

3 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

3 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

3 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

4 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

4 ore ago