Derbiul va deschide runda
De altfel, derbiul va şi deschide etapa, urmând să se joace azi, de la ora 14.00, pe stadionul „Michael Klein” din Hunedoara. O victorie a trupei lui Mircea Alic jr. ar distanţa-o la trei puncte în faţa campioanei Inter Petrila şi la şase în faţa Retezatului iar un succes al echipei lui Flaviu Itul ar face ca primele trei clasate să se afle la egalitate de puncte. Sâmbătă, de la ora 11.30, se va juca un singur meci, între CSM Vulcan şi Victoria Călan, în timp ce duminică va avea loc „grosul” etapei. Astfel, în ultima zi a săptămânii, de la ora 11.30, se vor desfăşura meciurile Universitatea Petroşani – Gloria Geoagiu; Jiul Petroşani – Aurul Certej; CNS Cetate II Deva – Aurul Brad; Dacia Orăştie – Hercules Lupeni şi Şoimul Băiţa – Minerul Uricani. Campioana en-titre, Inter Petrila, va sta în această rundă. (Ovidiu Mănăstire)
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…