Categories: Sport

Eşecuri pe linie

Ciprian Marinuţ

Toate cele trei echipe hunedorene care activează în ligile naţionale au fost învinse în etapa din week-end. Mureşul Deva a pierdut, scor 2-0, fără să conteze în joc, meciul cu CSM Rm. Vâlcea, deşi avea nevoie de victorie, pentru a fi sigură că se salvează de la retrogradare. Rămase fără obiectiv, FC Hunedoara şi CFR Simeria au pierdut, ruşinos, în faţa unor echipe sărace şi fără pretenţii.

La mâna adversarilor

Mureşul Deva a încheiat meciul din deplasare cu CSM Rm. Vâlcea cu cifra zero în dreptul ocaziilor clare de gol, în condiţiile în care numai o victorie, în Zăvoi, asigura în mod garantat rămânerea în eşalonul secund. Trupa pregătită de Constantin Olariu a fost dominată pe tot parcursul meciului şi a pierdut cu 2-0. Vâlcenii au deschis scorul prin Odoroabă (43), care a reluat în plasă din careul mic, după o învălmăşeală în careul devean. Geantă (70) a profitat de o pasă venită de la adversar şi, rămas singur cu portarul, l-a driblat şi a marcat în poarta goală. Managerul CSM-ului a afirmat că, dacă echipa sa nu ar fi câştigat, ar fi apărut interpretări negative. „Băieţii au dovedit că au caracter şi au câştigat, astfel că nu lasă loc la nici o discuţie”, a spus managerul din Zăvoi, Laurenţiu Tudor. În urma acestei înfrângeri, supravieţuirea devenilor în Liga a II-a depinde de rezultatul partidei Voinţa Sibiu – ACU Arad, din ultima etapă. Mureşul pică pe locul 14 retrogradabil, dacă arădenii câştigă la Sibiu, iar devenii sunt salvaţi în caz de egalitate sau de victorie a sibienilor, întrucât stau mai bine în meciurile directe cu arădenii.

Bătuţi de „neica nimeni”

Cele două echipe hunedorene din eşalonul trei, care au cochetat cu promovarea şi au avut bugete „de burghezi” comparativ cu adversarii, au fost învinse, în penultima etapă, de două dintre codaşele clasamentului, formaţii ce trăiesc de pe azi pe mâine. CFR Simeria a condus cu 1-0 prin golul lui Făgărăşanu (min. 5), însă, apoi a încasat trei goluri consecutive de la Dumiter (30, 60, 93) şi a fost învinsă cu 3-1 de Bihorul Beiuş. FC Hunedoara nici măcar n-a reuşit să marcheze contra modestei FCM Şcolar Reşiţa şi a încasat două goluri, pierzând, ruşinos, cu 2-0.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

17 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

17 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

17 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

3 zile ago