Daniel Dumbraveanu, Adam Nemec si Radu Crisan in meciul de fotbal dintre FC Corvinul Hunedoara si FC Voluntari, contand pentru Liga 2 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul din Complexul Sportiv "Corvinul 1921 Hunedoara" din Hunedoara, sambata 8 noiembrie 2025. © FOTO:Andrei Apolzan/SPORT PICTURES
Claudiu Sav
Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A fost 1-0 pentru FC Voluntari, unicul gol al întâlnirii de pe arena „Anghel Iordănescu” fiind marcat de Matko Babic, în debutul reprizei secunde.
Jocul din runda cu numărul trei a play-off-ului a început cu un moment de reculegere, în memoria lui Mircea Lucescu, iar jucătorii noştri au intrat pe teren cu un banner dedicat celui care a fost jucător şi antrenor la Corvinul: „Hunedoara vă va iubi mereu!”.
Au urmat 45 de minute extrem de echilibrate, cu cele două echipe încercând să se surprindă mai mult pe contraatac, astfel că ocaziile mari de gol au apărut destul de greu. Cea mai importantă, în minutul 15, când Guţea a pătruns în careu, din stânga, a şutat cu exteriorul, pe direcţia lui Sandu, portarul nostru respingând mingea până la Manolache, care a îndepărtat, ulterior, pericolul. La buturile opuse, Maxim a avut emoţii doar la încercarea lui Bratu de a trimite în poartă, direct din corner, dar a respins peste (34), ultimele minute ale primului act mai consemnând doar accidentarea lui Neacşa, care a fost înlocuit de Deaconu (36).
Actul secund a început, în linii mari, în aceeaşi notă de echilibru, asta însă doar până în minutul 54, când gazdele au mişcat tabela la doar al doilea şut pe spaţiul porţii. Babic a profitat de o indecizie a lui Cărăruş şi Florin Ilie şi a şutat din 16 metri, în colţul lung, pentru 1-0. Tot gazdele au fost aproape şi de a doua reuşită, în minutul 68, când Sandu a scos în corner un şut puternic al lui Guţea, care se îndrepta înspre colţul lung. Replica echipei noastre a venit în minutul 84, la o reluare spectaculoasă, din unghi, a lui Pădurariu, care a trimis în plasa laterală, din câţiva metri. Avea să fie ultima ocazie importantă a jocului din sudul ţării, gazdele bifând a treia victorie consecutivă în play-off, în vreme ce alb-albaştrii sunt la al doilea eşec stagional.
Etapa viitoare, echipa noastră joacă acasă, cu Chindia – grupare care a anunţat despărţirea de antrenorul Ilie Poenaru, după eşecul suferit, astăzi (1-3 cu FC Bihor). Duelul cu târgoviştenii este marţi, 14 aprilie, de la ora 17:00. Tichetele de acces se vor găsi la casele de bilete ale stadionului, în ziua meciului.
FC Voluntari (antrenor Florin Pîrvu): Maxim – Gîţ, Crişan, Dumbrăvanu, Şuteu – Cvek (88, Toma), I. Gheorghe (80, Petculescu) – Schieb (65, D. Andrei), Babic (88, Roman), Guţea – Nemec (80, Onişa)
Corvinul Hunedoara (antrenor Florin Maxim): C. Sandu – P. Albino, Fl. Ilie, Manolache, Pădurariu (86, Zanc) – Cărăruş – Bratu (71, Okoro), Neacşa (cpt.) (36, Deaaconu), Ribeiro (86, Bradu), Pîrvulescu – Buziuc (71, Gideon).
De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…
“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…