ActualitateFlash

Escroci gălăţeni cu „metoda accidentul“, prinşi de poliţişti

Oana Mihnea 03 metoda acc

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Deva, împreună cu cei din cadrul Poliţiei municipiului Galaţi au prins miercuri doi escroci care foloseau „metoda accidentul“ pentru a pune mâna pe banii unor hunedoreni mai slabi de înger.
Ambii sunt din municipiul Galaţi, unul în vârstă de 25 de ani şi altul de 38. Cei doi acţionau la indicaţiile unui prieten de 28 de ani, din municipiul Brăila, aflat în acest moment în penitenciarul din Galaţi. El era acela care îi suna pe oameni, iar cei doi nu făceau decât să încaseze banii victimelor. În acest mod, în vara anului trecut au reuşit să păcălească două devence. Pe motiv că fiii lor ar fi avut un accident grav cu maşina şi au nevoie de bani pentru îngrijirile medicale, de la o femeie de 65 de ani au luat 50.000 lei şi de la alta de 72 de ani au luat 14.000 lei. Astfel, au reuşit să facă rost de 64.000 lei. Până ieri, gălăţenii au stat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Deva iar apoi au fost prezentaţi Judecătoriei Deva cu propunere de arestare preventivă.

UPDATE. Unul din  escroci arestat, celălalt sub control judiciar

 Ieri, magistrații de la Judecătoria Deva au decis ca Petrică Tecaru, în vârstă de 38 de ani, bărbatul din Galați acuzat de comiterea a două fapte de înșelăciune pe raza municipiului Deva, să își petreacă următoarele 30 de zile în arest preventiv. Nu aceeași soartă a avut-o și prietenul său, Gabriel Lucian Cucoș, în cazul căruia s-a decis cercetarea sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

 

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura