Categories: Fara bascalie

Errare humanum est, perseverare diabolicum…


Se spune că greşeala recunoscută e pe jumătate iertată. Nu ştiu dacă e un proverb specific românesc, dar dacă ar fi să mă iau după ce se întâmplă în ultimii doi ani, înclin să acord drepturi de autor pentru zicala asta poporului român. Ea ar trebui neapărat asociată cu vorba din titlu, care, după cum vedeţi, are o variantă latină, deci nu poate fi neaoşă, decât dacă acceptăm acuzaţia de furt intelectual. Pentru cei care mai ezită, am să confirm că titlul poate fi tradus astfel: a greşi e omeneşte, a persevera este diabolic (sau, dacă preferaţi, drăcesc…)
Câţiva domni de prin guvern sau de la preşedinţie şi-au făcut un obicei de a se înşela. Apoi, buni psihologi, vin şi recunosc. Cică: am greşit… Dar ştiţi, ne pare rău, ne cerem scuze, n-am ştiut şi nu se va mai întâmpla… Vaaaai, ce băieţi de treabă, zice poporul la faza asta. Ia uite, ce cinstiţi sunt ei şi cum îşi recunosc greşelile. Ce-ar fi să-i iertăm, măcar de data asta…? Şi îi iartă…
Mai trece un timp şi băieţii apar iar pe la teveuri. Ştii, dragă popor, am greşit. N-am ştiut… Ne iertaţi? Daaa, zice poporul, măcar pe jumătate şi tot îi iertăm.
Peste o lună, din nou. Dragi români, am greşit, nu am ştiut, a minţit ministrul de Finanţe. Cine…? Pogea… Boc n-a ştiut şi eu am aflat târziu… Ne iertaţi? Că nu mai facem… Daaaa, zic românii, cum să nu, vă iertăm.
Nu e nimic insinuant în ceea ce am scris mai înainte. E doar demonstraţia filologico-matematică a altei expresii celebre: din greşeală în greşeală spre victoria finală!
Să recapitulăm pentru a nu ştiu câta oară: nu au ştiut că vine criza. Au ştiut, dar s-au înşelat – au zis că nu ne va afecta. Apoi, au ştiut că ne va afecta, dar nu prea tare. Apoi au ştiut că destul de tare, dar era an electoral şi nu se cuvenea să… Apoi, a trecut anul electoral şi am ieşit din criză. De fapt, nu am ieşit, dar au greşit, l-a luat pe Boc vorba pe dinainte. Apoi, iar am ieşit din criză. Apoi, iar am ieşit din criză, dar am intrat în re-ce-si-u-ne! Clar?
Apoi, am trecut peste ce este greu. Apoi, nu am trecut, ce-i mai greu urmează. Apoi, am aflat că dacă se luau măsurile de austeritate de la începutul lui 2009, salariile se micşorau doar cu 5 la sută. Apoi, am aflat că mai e nevoie de un împrumut de la Fond, astfel încât datoriile să nu fie ale noastre, ci ale nepoţilor nepoţilor noştri în veacul vecilor. Ştefan dixit!
Apoi, am aflat că Boc nu a ştiut, dar preşedintele a ştiut, dar nu i-a spus lui Boc, i-a spus doar ministrului de Finanţe că celălalt ministru de Finanţe a ascuns şi a minţit. Dar nici ministrul de Finanţe nu a luat măsuri, aşa că a fost schimbat. Clar, da?
E clar pentru toată lumea că ştiu ce au de făcut? Şi că nu vor mai greşi? Sper că da… Doamne-ajută!

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Tupeu de nei­ma­gi­nat pentru un purtător de lămpaş. Obişnuit ani de zile cu ciordelile şi…

56 de minute ago

Încă o promisiune onorată de președintele Laurențiu Nistor. Încep lucrările de reabilitare a drumului care leagă municipiul Orăștie de Costești și Sarmizegetusa Regia

O veste extrem de bună înainte de săr­bă­torile pascale! O promisiune onorată din nou! Surpriză…

57 de minute ago

Bulina albă

Bogdan Mihăilă, tânăr pasionat de saxofon Pentru că a obținut trofeul ”Lira cu briliante” la…

58 de minute ago

Bulina neagră

Mihai B., recidivist Pentru că a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea după ce…

58 de minute ago

Tânăr jefuit de o damă de companie

Bărbatul din municipiul Vulcan a petrecut într-un bar din localitate, iar spre miezul nopții și-a…

o oră ago

Curtea de Apel Alba Iulia decide în dosarul polițistului prins cu mită

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani rămâne în arest la domiciliu au decis magistrații Curții de…

o oră ago