Categories: Comunitate

Era să intre cu autobuzul în dormitor

Un incident petrecut zilele trecute la intersecţia străzilor Hărăului cu Grigorescu din Deva l-a determinat pe un bărbat care a asistat la toată întâmplarea şi care consideră că trebuie să se facă lumină în acest caz, să apeleze la presă.
Şoferul s-a enervat
Din spusele deveanului, este vorba de un accident petrecut luni, 15 iunie, în jurul orei 15.00, la intersecţia străzilor amintite mai sus, în care a fost implicat un autobuz cu numărul de înmatriculare HD 04 CVZ. Bărbatul a afirmat că şoferul ar fi intrat peste zona verde într-un arbore pe care l-a rupt, ulterior, lovind peretele casei unde locuiesc părinţii săi. „Dacă lovea mai tare zidul, cred că se dărâma casa. Părinţii mei, care au peste 80 de ani, s-au speriat foarte tare din cauza zgomotului. Am mers să vorbesc cu şoferul autobuzului respectiv. Însă, şoferul a fost foarte deranjat că am făcut poze, el plecând de la locul accidentului, după ce un tractor cu numărul de înmatriculare HD-12-SPG, care cred că aparţine Primăriei Deva, a tractat autobuzul. Am sunat la 112 pentru a anunţa despre accident. De acolo mi s-a spus că şoferul autobuzului trebuie să se prezinte la poliţie în termen de 24 de ore, o altă modalitate de intervenţie a poliţiei în astfel de situaţii nefiind posibilă”, a povestit Grigore Marton, fiul proprietarilor casei lovite de autobuz.
Doar că şoferul nu s-a prezentat la poliţie pentru a anunţa accidentul. Copacul a rămas rupt, iar bătrânii, cu teama că într-o bună zi le va intra în casă un alt „musafir” nepoftit cu chip de autobuz. „Din verificările noastre reiese că şoferul care a provocat accidentul nu s-a prezentat la poliţie în termenul prevăzut de lege, de 24 de ore. Poliţiştii urmează să facă cercetări şi să dispună măsurile necesare în cazul unor astfel de situaţii”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Astăzi, pompierii Detașamentului Petroșani au lichidat un incendiu produs la o casă de locuit din…

6 ore ago

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

13 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

13 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago