Categories: ActualitateFlash

Energeticienii de la Mintia şi Paroşeni protestează în faţa Prefecturii

Astăzi, începând cu ora 15.30, un grup de 350 de energeticieni  de la termocentralele Mintia şi Paroşeni vor protesta în faţa Prefecturii.    

Mitingul a fost anunţat de Ionel Ticula, preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva. Principalele nemulţumiri ale energeticienilor sunt legate de situaţia financiară precară a Complexului Energetic Hunedoara (CEH), în componenţa căruia intră cele două termecentrale, dar şi lipsa investiţiilor pentru retehnologizarea companiei.
„Motivele principale pentru care vom ieşi în stradă sunt situaţia economică gravă cu care se confruntă CEH, lipsa investiţiilor în retehnologizarea blocurilor energetice şi în problemele de mediu, dar şi pentru păstrarea locurilor de muncă. Trebuiau făcute investiţii pentru retehnologizarea grupului energetic 4 de la Termocentrala Mintia şi la instalaţiile de desulfurare pentru protecţia mediului la grupurile energetice 3 şi 4, lucru care nu s-a întâmplat. Este vorba de montarea unor furnituri, pe care le avem deja şi care ar duce la diminuarea emisiilor de gaze poluante”, a declarat Ionel Ticula, preşedintele Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Deva. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Bunul Dumnezeu sa va intareasca si sa va intelepteasca.
    Aveti de trecut momente grele, voi si familiile voastre.

Recent Posts

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

o zi ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

o zi ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

o zi ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

o zi ago