Categories: Sport

Ene caută soluţii de promovare

Ciprian Marinuţ

Finanţatorul echipei FC Hunedoara, Cornel Ene (foto), se va afla, azi, la sediul Federaţiei Române de Fotbal, pentru a evalua exact situaţia „juridică” a grupării alb-albastre şi a identifica eventuale soluţii alternative de promovare în Liga secundă.

Posibilă fuziune cu Silvania sau Mureşul

Cornel Ene vrea să se asigure că investiţiile sale la gruparea hunedoreană vor avea ca finalitate promovarea alb-albaştrilor în eşalonul doi al fotbalului românesc. Ene vrea să obţină informaţii „direct de la sursă”, în vederea identificării unei eventuale oportunităţi alternative de promovare a echipei pe care o finanţează. „Cornel Ene vrea să discute cu oficialii Federaţiei, pentru a şti exact situaţia juridică a echipei, după ce FRF a anunţat că suntem pe lista cluburilor interzise la promovare. Dacă în actele de la FRF se va dovedi că nu avem drept de promovare prin câştigarea campionatului în Liga a III-a, seria a V-a, atunci, Ene ia în calcul soluţii alternative de promovare. Se ştie, deja, că FC Silvania Şimleul Silvaniei se va retrage din retur şi am fost deja contactaţi de ei, pentru a le prelua locul. Aceeaşi soartă o va avea se pare şi Mureşul Deva. Dacă FRF va demonstra cu acte că nu avem drept de promovare în următorii trei ani, deşi ar fi nedrept, atunci, vom negocia cu cele două cluburi cu probleme financiare despre o posibilă fuziune. Şi am putea ajunge în Liga a II-a chiar din retur. Ne-ar conveni să jucăm în locul Mureşului, dar nici în locul celor de la Silvania nu ne-ar deranja”, a spus Ionel Danciar, organizator de competiţii la FC Hunedoara.

Conform regulamentului, dacă FC Hunedoara va fuziona cu unul dintre cele două cluburi, va putea juca pe Stadionul „Michael Klein”, dar ar trebui să dispute meciurile sub titulatura echipei care a activat în tur în Liga secundă. Schimbarea denumirii în FC Hunedoara se va putea face doar la startul noii ediţii de campionat. Cornel Ene, finanţatorul echipei, a spus că dacă formaţia nu va promova, se va retrage de la gruparea alb-albastră.

Continuă seria amicalelor

Echipa pregătită de Ioan Petcu va continua în această săptămână seria meciurilor amicale de verificare. După victoria din primul test cu FC Cugir (5-1) şi cele trei remize obţinute pe perioada cantonamentului de la Băile Felix (1-1 Lotus Felix Sânmartin, 2-2 cu FC Hidişelul de Sus şi 1-1 cu UTA Arad), alb-albaştrii vor mai disputa miercuri şi sâmbătă alte două amicale. „Urma să jucăm cu Unirea Alba Iulia, dar ei ne-au anunţat că nu vor să coboare din cantonament şi ne-au rugat să reprogramăm întâlnirea săptămâna viitoare. Aşa că e posibil să jucăm un meci test cu echipa secundă sau cu una dintre cele două formaţii care ne-a contactat deja pentru un amical. Sâmbătă, vom juca, în deplasare, cu ACU Arad”, a afirmat Ionel Danciar. Până la startul returului, alb-albaştrii vor mai susţine alte jocuri de verificare, pe lista adversarilor fiind Arieşul Turda (16 februarie, la Hunedoara), Gloria Arad (19 februarie, la Arad), Unirea Alba Iulia sau Voinţa Sibiu (22 februarie, la Hunedoara).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

PERMISE DE CONDUCERE, CERTIFICATE DE ÎNMATRICULARE REȚINUTE ȘI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTII RUTIERI

Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile din județ, în perioada 27-29 martie, au reținut…

20 de minute ago

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

o zi ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

2 zile ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

2 zile ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

3 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

3 zile ago