Educatie si cultura

Eminesciana, omagiu poetului naţional la Deva

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, omagiază şi în acest an, în care se împlinesc 130 de ani de la trecerea în eternitate a lui Mihai Eminescu, memoria marelui nostru poet naţional. An de an, la mijloc de ianuarie, Biblioteca noastră a cinstit aşa cum se cuvine personalitatea şi opera poetului nepereche şi am dorit ca, de la un an la altul, aceste momente să fie tot mai reuşite, mai atractive.
În ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naţionale, manifestările organizate sub genericul Eminesciana vor avea drept motto versul „Mai am un singur dor“, pe care l-am ales pentru întreaga lui încărcătură sufletească, pentru că poezia omonimă, o poezie pe care românii o iubesc mult, cuprinde gândurile şi zbuciumul sufletesc al poetului înainte de a părăsi această lume, acum 130 de ani.
Cei care vor participa la omagierea lui Eminescu vor avea parte de un program cultural-educativ bogat, cu momente emoţionante, vor putea cunoaşte mai bine viaţa şi opera poetului, îl vor simţi aproape de suflet şi îl vor iubi şi mai mult.
Manifestările dedicate memoriei lui Mihai Eminescu se vor desfăşura după programul alăturat, care sperăm să atragă un număr mare de iubitori ai poeziei eminesciene, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an, de 15 ianuarie.
Ora 10:00 Deva Mall, etajul 3, Salle d’Or:
– Evocarea poetului naţional;
– Recital muzical şi literar susţinut de Alexandrina,
Iuliana şi Florian Chelu Madeva, membri ai Fundaţiei Rock Filarmonica Oradea.

Ora 12:00 Deva Mall, etajul 4, Salle d’Or:
– „Eminescu – Muntele fără poteci”, concurs între
elevii de la colegiile şi liceele din Deva pe subiecte legate de viaţa şi creaţia marelui nostru poet;
– Expoziţia de carte „Eminescu”, organizată pe baza
colecţiei bibliofile a doamnei Delia Alic, posesoarea uneia dintre cele mai bogate colecţii de carte cu tematică eminesciană, ce cuprinde volume publicate în ţară şi străinătate.

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu“ Deva

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura