Emil Floruţ, directorul general al CEH, le răspunde alarmiştilor din PNL . „CEH va asigura agentul termic pe perioada iernii”

  Natalia Bumbac

Ieri, prefectul judeţului Hunedoara a organizat o şedinţă la care au participat primarii localităţilor care beneficiază de agent termic din partea Complexului Energetic Hunedoara (CEH), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara şi conducerea societăţii producătoare de energie.

Discuţiile s-au axat pe necesitatea de a asigura stocurile de cărbune la Termocentralele Mintia şi Paroşeni, astfel încât activitatea la cele două unităţi să nu fie întreruptă pe perioada iernii. Autorităţile locale şi judeţene au primit asigurări din partea conducerii producătorului de energie că nu există riscul ca populaţia judeţului să rămână fără căldură.
„Judeţul Hunedoara va avea căldură pe perioada iernii, cele două termocentrale vor asigura agentul termic. Am luat măsurile necesare, astfel încât, să creştem producţia de cărbune. Totodată, negociem pentru a satisface deficitul de cărbune de pe piaţa internă. Împreună cu conducerea Ministerului Energiei şi Consiliul de Administraţie al CEH vom încerca să achiziţionăm şi cărbune din import, pentru a asigura creşterea eficienţei energetice a societăţii. Asta, deoarece CEH este, în primul rând, producător de energie, furnizarea agentului termic fiind o activitate secundară. Nu există nici un pericol ca activitatea termocentralelor să fie întreruptă, iar semnalele transmise în presă de anumite persoane nu le comentez. Atunci când am preluat conducerea complexului, stocul de cărbune era de 2.000 de tone. Am suplimentat acest stoc până la 34.000 de tone. Trebuie să precizez că stocul de cărbune este fluctuant, nefiind o cifră constantă a numărului de tone aflate la cele două termocentrale. În această perioadă, am avut cerere pentru furnizare de energie electrică, pe care am vândut-o profitabil. Am salvat CEH de la faliment, iar eficienţa globală a societăţii a crescut cu 30 la sută. În prezent, stocul de cărbune la cele două termocentrale este de 22.000 de tone”, a afirmat Emil Floruţ (foto), directorul general al CEH. Acesta a mai precizat că, de când a preluat conducerea societăţii (n. r. 21 septembrie 2015), nu a primit nici o susţinere financiară din partea instituţiilor statului, încercând să se descurce cu resursele pe care le are la îndemână. Emil Floruţ a mai arătat că există un plan prin care atât minele aflate în componenţa CEH, cât şi cele două termocentrale pot fi modernizate, susţinând că are semnale din partea unor companii europene dispuse să facă investiţii în aceste domenii.
Discuţiile pe tema aprovizionării stocurilor de cărbune pentru cele două termocentrale vor fi reluate la iniţiativa lui Sorin Vasilescu, prefectul judeţului Hunedoara. Acesta a propus ca pe data de 25 noiembrie să fie invitat Consiliul de Administraţie al CEH la Petroşani, pentru o întâlnire de informare cu autorităţille locale şi judeţene.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

59 de minute ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

o oră ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

o oră ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

o oră ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

o oră ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

o oră ago