O delegaţie elveţiană a Consiliului Cantonului Zurich, sub conducerea preşedintelui acestuia, Gerhard Fischer, aflată în vizită în judeţul Hunedoara, s-a oprit şi în comuna Teliucu Inferior, unde a putut cunoaşte mai îndeaproape nu doar frumuseţea locurilor, ci şi viaţa comunităţii.
S-a făcut primul pas
Dezvoltarea rurală şi agricolă, posibilitatea unor colaborări şi schimburi de experienţă au fost luate în considerare de cei 14 elveţieni veniţi la Teliuc, într-o vizită privată. Ca un schimb de experienţă, aceştia au participat la o şedinţă de consiliu local, în cadrul căreia s-au dezbătut probleme importante, precum organizarea şi funcţionarea şcolii generale din centrul de comună ca unitate juridică independentă (începând cu luna septembrie a acestui an), casarea unor obiecte de inventar, precum şi vestea bună a unei investiţii de 400.000 de euro, pentru o grădiniţă modernă, cu trei grupe. Cum fiecare primă întâlnire de acest gen presupune şi o minimă interacţionare culturală, ambele părţi şi-au oferit câte un simbol al comunităţilor reprezentate. Oaspeţii (bărbaţii) au plecat cu câte o ploscă pictată manual (cum altcumva, decât plină cu ţuică), iar femeile au apreciat foarte mult farfuriile din ceramică, împodobite cu un şir floral, pictat tot manual. Nici elveţienii nu au uitat de micile suveniruri, oferindu-le cu mare drag, iar plăcinta pusă la bătaie de gazde i-a făcut să se gândească deja la o posibilă revenire. „Ne-a bucurat foarte mult vizita unor astfel de oameni deschişi şi cu o gândire constructivă. Avem o zonă cu un potenţial deosebit şi cu un pitoresc aparte. Sper să se fi simţit bine la noi. Îi aşteptăm să ne mai treacă pragul, ori de câte ori doresc acest lucru”, a declarat Daniel Pupeză, primarul comunei Teliucu Inferior.
Zvonurile încing din nou spiritele în culisele locale! Se aude prin târg că un cunoscut…
Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR și vicepreședinte al Congresului Mondial al Rutenilor Pentru contribuția majoră…
I.U., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Weekend de foc pentru polițiștii hunedoreni. Oamenii legii au aplicat măsuri drastice pe șoselele din…
Un agent șef principal de poliție din cadrul Poliției Orașului Hațeg, trimis în judecată pentru…
O femeie din județul Hunedoara a fost la un pas de a pierde aproape 4.500…