Categories: Comunitate

Elevii matematicieni s-au întrecut la Petroşani

Maximilian Gânju

Cei mai buni elevi din tot vestul ţării s-au întrecut la Concursul Interjudeţean de Matematică „Traian Lalescu”, desfăşurat la Petroşani.
Ediţia cu numărul 26 a prestigiosului concurs a avut loc de această dată în judeţul Hunedoara, la Petroşani, iar câte 20 de elevi din patru judeţe din vestul ţării au încercat să câştige atât premiile, cât mai ales, o participare la Olimpiada Naţională de Matematică. La Concursul Interjudeţean de Matematică „Traian Lalescu”, participă în special elevii care se prezintă şi la olimpiadă, adică cei mai buni matematicieni din fiecare judeţ. Concursul tradiţional a fost susţinut de Primăria municipiului Petroşani, precum şi de Consiliul Judeţean Hunedoara. „Este un concurs cu tradiţie de nivel naţional şi este foarte important pentru noi toţi. Vreau să mulţumesc domnului primar Tiberiu Iacob Ridzi, pentru că ne-a sprijinit în organizarea acestui concurs, el este ţinut pentru a treia oară în Valea Jiului, dar şi Consiliului Judeţean, pentru că ne-a ajutat financiar. Acest concurs nu are învingători şi învinşi, iar pentru a ajunge aici să concurezi, este un lucru extraordinar”, a declarat Alexandru Lăutaru, inspectorul general al IŞJ Hunedoara. Primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob Ridzi, care a sprijinit financiar şi logistic organizarea competiţiei, a declarat că este onorat că în „capitala” Văii Jiului are loc o asemenea competiţie prestigioasă.
Din comisia care s-a ocupat de organizare, a făcut parte şi primul elev care a câştigat acest concurs în urmă cu 26 de ani. Totodată, profesori universitari de la Petroşani şi Timişoara, specialişti în matematică, au fost cei care au evaluat lucrările celor 80 de elevi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

12 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

12 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

12 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

12 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

12 ore ago