Categories: Actualitate

Elevii de clasa a VIII-a au început examenele

Livia Botici

Începând de ieri, s-a dat startul evaluării naţionale a elevilor de clasa a VIII-a, în vederea înscrierii la liceu. Prima probă scrisă de examen este cea de limba şi literatura română, care a fost susţinută ieri, urmând ca pe data de 12 mai, să fie organizată proba la matematică.

Fără istorie sau geografie

Peste 4.500 de elevi hunedoreni, din clasa terminală gimnazială, au susţinut ieri proba la limba şi literatura română, la nivelul judeţului fiind înfiinţate aproape 100 de centre de testare. De asemenea, mâine, tinerii de clasa a VIII-a pentru care limba română nu este limbă maternă, vor da examen la această disciplină. Următoarea etapă a Evaluării Naţionale va avea loc în data de 12 mai, atunci când elevii vor susţine proba la matematică. Începând cu acest an, din programa examenelor premergătoare înscrierii la liceu, a fost eliminată proba la istorie sau geografie. „Subiectele vor fi secrete şi vor fi formulate după modelul evaluărilor internaţionale. Trebuie să fie formulate clar, precis şi în strictă concordanţă cu programele pentru evaluarea naţională, să aibă un nivel mediu de dificultate şi să permită rezolvarea în 120 de minute. Elevii vor fi supravegheaţi de profesorii din şcoala lor, iar lucrările vor fi corectate tot în interiorul şcolii”, a declarat inspectorul şcolar general Alexandru Lăutaru.

Calcul pentru admitere

Anul acesta, media de admitere la liceu va fi calculată ţinând cont de media de absolvire a gimnaziului, care are o pondere de 50 la sută, media notelor obţinute în clasa a VII-a la tezele cu subiect unic, pondere 25 la sută, şi media notelor obţinute la probele din clasa a VIII-a de la Evaluarea Naţională. În vederea derulării repartizării computerizate, în perioada 17-24 iunie, absolvenţii claselor a VIII-a, împreună cu părinţii şi diriginţii lor, vor completa fişele de înscriere la liceu. Pe 2 iulie va avea loc repartizarea propriu-zisă, iar până pe 3 iulie, unităţile de învăţământ gimnazial vor afişa listele cu foştii lor elevi admişi la liceu şi lista cu locurile rămase disponibile.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago