Categories: Actualitate

Elevii Colegiului Naţional „Decebal”, la Bucureşti

În cadrul săptămânii: „Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!“, un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Decebal“ din  Deva a efectuat o excursie la Bucureşti, în perioada 9-11 aprilie, fiind format din 26 de elevi ai claselor VII- XII.
Primul obiectiv vizitat a fost Muzeul Colecţiilor de Artă, care se află într-o clădire istorică a Bucureştiului, Palatul Romanit, a cărui construcţie a fost începută în primii ani ai secolului al XIX-lea. Elevii au fost impresionaţi de patrimoniul muzeului care însumează un număr mare de lucrări cuprinzând toate genurile artistice: pictură, grafică, sculptură, artă decorativă. Cele 34 de colecţii expuse ocupă integral cele trei corpuri ale edificiului mai sus amintit. Atenţia elevilor s-a îndreptat spre lucrările unor artişti precum Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Nicolae Tonitza, Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Iosif Iser, Camil Ressu, Francisc Şirato, Alexandru Ciucurencu, Dimitrie Ghiaţă.
Seara, de la orele 19.00, elevii şi profesorii însoţitori au urmărit în Sala Mică a Teatrului Naţional Bucureşti, spectacolul „Purimşpil – O comedie!“ susţinut de trupa Teatrului Evreiesc de Stat, din care a făcut parte, printre alţii, şi marea actriţă Maia Morgenstern, care a avut amabilitatea ca la sfârşitul spectacolului să vină în holul teatrului unde a stat de vorbă şi a acceptat să facă poze cu elevii.
A doua zi, grupul de elevi şi profesori a fost întâmpinat la Palatul Parlamentului de deputatul Gheorghe Firczak şi de senatorul Cosmin Nicula, care au fost gazde excelente pe tot parcursul vizitei. Sediul legislativului este obiectivul care i-a impresionat cel mai mult pe elevii „decebalişti”. Elevii au intrat în sala de plen a Senatului şi în cea a Camerei Deputaţilor, în mai multe săli de conferinţe, printre care şi în sala „Alexandru Ioan Cuza“, cu o capacitate de 1.200 persoane. Apoi, elevii au fost conduşi de către deputatul hunedorean Gheorghe Firczak la Muzeul Parlamentului, care trece în revistă evoluţia legislativului românesc de la începuturile sale până azi.
Vizita de la Palatul Parlamentului a fost urmată de una la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa“, care de asemenea le-a plăcut foarte mult elevilor. Iar, seara, la Mall Vitan, elevii au avut prilejul să vizioneze filmul 3D ,,Noe”.
În ultima zi a excursiei, s-a vizitat  Muzeul Militar Naţional, care a fost apreciat în mod deosebit de către elevi, deoarece joacă un rol important în cunoaşterea tradiţiilor istorice ale oştirii române.
Drumul de întoarcere a urmat cursul Râului Olt, trecând pe lângă mănăstirea Cozia şi prin staţiunile Călimăneşti şi Căciulata, într-o atmosferă plăcută, în care s-au împărtăşit impresii din excursie. Deşi a fost o deplasare de numai trei zile, elevii s-au întors îmbogăţiţi sufleteşte dintr-un loc care li s-a dezvăluit a fi plin de minunăţii, care i-au ajutat să se cunoască mai bine.
Prof. Olivia Niţescu,
Prof. Sabina Clepşia

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

5 ore ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

5 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

5 ore ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

5 ore ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

5 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

6 ore ago