Categories: ActualitateFlash

Elevii au stat faţă-n faţă cu tineri infractori

În cadrul unui proiect numit „Să învăţăm din greşeli”, 24 de elevi ai Grupului Şcolar de Telecomunicaţii şi Lucrări Publice Hunedoara, împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ), au stat ieri de vorbă cu deţinuţii de la Bârcea Mare.
Acţiunea are drept scop combaterea delincvenţei juvenile, problemă despre care specialiştii spun că este tot mai des întâlnită în rândul adolescenţilor. „Prevenirea sau diminuarea efectelor delincvenţei juvenile a devenit în ultimii ani o prioritate a tuturor programelor de guvernare locală şi judeţeană. Justiţia pentru minori este, în România, o problemă deschisă. În prezent, sistemul se concentrează mai mult pe sancţionarea decât pe reeducarea celor care încalcă legea, ignorându-se realitatea că de fapt, făptuitorii minori sunt mai degrabă victime decât infractori”, a declarat Nicoleta Danciu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Bârcea Mare.

De obicei, totul pleacă de la anturaj

În cadrul întâlnirii, trei tineri din judeţ, condamnaţi pentru diferite infracţiuni de furt şi tâlhărie, şi-au spus povestea în faţa invitaţilor. Elevii au fost curioşi să afle cum se desfăşoară o zi din viaţa unui deţinut şi au discutat cu gazdele despre influenţa pe care o poate avea, deseori, anturajul. Un exemplu semnificativ este deţinutul A.C., care  le-a povestit liceenilor că nu ar fi ajuns niciodată să fie închis, dacă nu s-ar fi luat după prietenii săi. Tânărul a povestit că totul a început într-un local, unde, la îndemnul amicilor, a consumat etnobotanice şi alcool. „Nu mai consumasem niciodată etnobotanice, iar în combinaţie cu alcoolul, totul a devenit halucinant. Râdeam fără motiv. Am rămas fără bani şi nu ştiu ce s-a întâmplat, dar am plecat singur de acolo şi am tâlhărit prima persoană care mi-a ieşit în cale. I-am luat un telefon şi nişte bani, dar imediat am fost prins. După ce am fost închis, o săptămână nu am putut nici să dorm, nici să mănânc. Nu m-a vizitat nimeni, în afară de cei din familie”, a povestit A.C., care urmează ca în primăvara anului viitor, să fie eliberat. (C. Ghenea)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

17 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

17 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

17 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

17 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

17 ore ago