Categories: EvenimentFlash

Elevă din Hunedoara, bătută în faţa sediului poliţiei

Natalia Bumbac

O elevă de 14 ani din municipiul Hunedoara a fost bătută de un grup de adolescenţi, de etnie romă, chiar în faţa sediului Poliţiei municipale la sfârşitul săptămânii trecute. Nu doar faptul că agresiunea s-a petrecut în locul precizat şochează, ci şi faptul că nici un trecător nu a intervenit, deşi copila striga după ajutor.
Ieri, după patru zile de la eveniment, IPJ Hunedoara a anunţat printr-un comunicat că agresorii au fost identificaţi şi prinşi, fiind vorba de cinci minori, patru fete şi un băiat, cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani, toţi din municipiul Hunedoara. Asta, după ce eleva agresată a depus plângere la poliţie, fiind întocmit un dosar penal de lovire şi alte violenţe. Din spusele tatălui fetei, Iulian Plutariu, incidentul nu a avut o cauză, fiica sa fiind acostată pe stradă de gruparea agresivă în timp ce se plimba cu prietena sa, în vârstă de 16 ani.
„Sâmbătă, în jurul orei 16.00, fiica mea se afla cu o prietenă în parcul de lângă sediul poliţiei. Au fost abordate, fără nici un motiv, de acei agresori. Prietena ei a reuşit să fugă, iar pe fiica mea au trântit-o la pământ, au lovit-o cu picioarele, i-au smuls părul din cap. A strigat după ajutor, dar nimeni nu a intervenit. Este un copil cuminte, printre primii la învăţătură, a participat la concursuri şcolare. Această întâmplare a afectat-o foarte mult, este şocată, nu mai doreşte să iasă din casă”, ne-a spus tatăl fetei. Iulian Plutariu a mai precizat că a mers cu fiica sa la medicul legist, unde a obţinut certificat medico-legal, care atestă traumele fizice suferite de minora de 14 ani. Doar că agresorii, fiind minori, nu vor plăti prea aspru pentru faptele lor, cel mult putând fi amendaţi.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Parintii acestori minori trebuie trasi la raspundere, daca nu sunt in stare sa-si educe copiii sa fie lipsiti din drepturi parintesti, dar copii plasati la vre-o scoala-internat.

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago