Politica si administratie

Elena Udrea în locul lui Diaconescu?

05 elena-udreaSorina Popa

Mâine, conducerea PMP va decide cine va candida la funcţia de preşedinte al României, din partea acestui partid, membri Colegiului Naţional având de ales între Elena Udrea (foto) şi Cristian Diaconescu. De fapt, acesta din urmă a şi fost lansat drept candidatul PMP la prezidenţiale, iar în organizaţiile locale a început strângerea semnăturilor necesare pentru candidatura lui.
Recent însă au apărut informaţii cum că Diaconescu va fi înlocuit de Elena Udrea în cursa pentru postul deţinut în prezent de Traian Băsescu. Motivul? În teritoriu, reprezentanţii partidului nu reuşesc să strângă numărul de semnături prevăzut, deoarece Cristian Diaconescu nu are notorietate în rândul românilor.

Nu se realizează target-ul la semnături
Cristian Diaconescu a declarat în urmă cu câteva zile, referitor la candidatura sa la prezidenţiale, că o consideră „un angajament faţă de ţară“, pe care îl va respecta şi a spus că va cere în partid măsuri împotriva „oamenilor din PMP care au minţit la televizor“ în legătură cu numărul de semnături strânse pentru susţinerea acesteia. Preşedintele PMP, Elena Udrea, şi-a declarat „supărarea“ faţă de numărul mic de semnături adunate de organizaţiile PMP pentru Cristian Diaconescu. „Supărarea a pornit de la numărul mic de semnături adunate de organizaţii, iar eu, când am deschis subiectul nerealizării target-ului de semnături, au fost colegi care au vorbit de lipsa de notorietate a candidatului“, a susţinut Udrea, într-o emisiune de televiziune.
Se pare că o decizie asupra menţinerii de PMP a candidaturii lui Diaconescu va fi luată mâine, la o întrunire a conducerii PMP.

„Vom susţine pe cel cu şansele mai mari”
Contactată, Mihaela Doina Brate, liderul PMP Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „pentru moment, avem un candidat. E adevărat că am stâns doar 700 de semnături, într-o săptămână, pentru Cristian Diaconescu. Dar, dacă se dovedeşte, cu ajutorul sondajelor că Elena Udrea are o notorietate mai mare decât Diaconescu, o vom susţine pe aceasta pentru o candidatură la Cotroceni. Vom susţine candidatul despre care avem credinţa că ne va duce în turul al doilea al alegerilor prezindenţiale”, a declarat preşedintele PMP Hunedoara.

One thought on “Elena Udrea în locul lui Diaconescu?

  • Doina Mihaela Brate…se pare ca joci la doua capete ca deobicei, iar partidul a observat felul tau de a fi, nesuferit si libidinos…ca sa-mi demonstrezi contrariul, te astept cu o declaratie fara echivoc, in care sa ne spui PRECIS care a fost votul la Hunedoara si cu ce mandat te-au trimis oamenii de acolo la Bucuresti…capisci fetele ?

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura