Cadavrul unui bărbat a fost găsit vineri seara în incinta Exploatării Miniere Vulcan. Acesta murise electrocutat. Din datele de până acum, se pare că bărbatul a intrat cu gândul de a sustrage piese de la staţia de transformatoare. Nu a mai apucat, pentru că s-a format un arc electric, iar bărbatul a murit electrocutat. La faţa locului s-au deplasat atât un echipaj al Ambulanţei, cât şi cel de la SMURD Vulcan, care au făcut protocol de resuscitare de 40 de minute, dar în zadar. Victima nu a mai putut fi salvată, iar trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat la morga Spitalului de Urgenţă Petroşani, în vederea efectuării necropsiei. (C. Cosman)
Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…
Poliția orașului Petrila a fost sesizată, în data de 3 aprilie, în jurul orei 18:00,…
La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…
Vorbesc gurile rele că o duduie a fost împinsă să candideze pentru o funcție importantă,…
Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…
M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.