Categories: Sport

Edward Iordănescu, ofertă astronomică: are contractul de 5 milioane de dolari pe masă

Fostul selecționer al echipei na­ționale a „jucat“ dur, în negocierile cu formația care l-a abordat, mai întâi, la începutul anului până a reușit să obțină cam tot ce și-a dorit, pentru a reveni în fotbal, scriu cei de la Sport.ro. Edward Iordănescu (46 de ani) a fost un selecționer meticulos, exigent, cât timp a stat pe banca primei reprezentative, calități pe care le-a păstrat și când a venit vorba de a-și alege următoarea destinație.

Pe repede înainte
La începutul anului, presa arabă a scris că Edward Iordănescu e ca și in­sta­lat, la Al-Taawoun (Arabia Saudită), urmând să-l înlocuiască pe argen­ti­ni­a­nul Radolfo Arruabarrena (49 de ani). La vremea respectivă, conducătorii clu­bului saudit sperau ca fostul selec­țio­ner al României să semneze con­trac­tul pe repede înainte. Apoi, l-au cu­noscut mai bine pe Iordănescu jr și au realizat că acesta n-are de gând să preia din mers o formație de mijlocul clasamentului, aflată în criză.
Paradoxal, refuzul lui Edward Ior­dă­nescu, de a semna cu Al-Taawoun în ianuarie, nu i-a făcut pe șeicii de la Al-Taawoun să treacă la negocieri cu ur­mă­torul nume aflat pe lista lor. În schimb, ei au optat pentru a-l lăsa pe ban­că pe Mohammed Al-Abdali, un teh­nician localnic, adus pe post de in­te­rimar, într-o primă fază. Și au con­ti­nuat negocierile cu Edward Iordănescu.

Înainte de startul campionatului
Acum, presa saudită, citând surse din cadrul clubului Al-Taawoun, a a­nunțat că negocierile cu Edward Iordănescu au avansat și se apropie de final.
„Al-Taawoun a avansat în discuțiile cu Edward Iordănescu, punând în fața lui un contract pe doi ani, în valoare de 2,5 milioane de dolari pe sezon. Prima ofertă a clubului Al-Taawoun a fost făcută către Iordănescu mai demult, însă, la vremea respectivă, el n-a dorit să preia o echipă de mijlocul cla­sa­mentului din mers, în timpul sezonului. Românul a dorit să fie numit în funcție, înainte de startul noului campionat. Surse din cadrul clubului Al-Taawoun ne-au spus că acum Edward Iordă­nescu e așteptat să semneze con­tractul, deși are o ofertă și din partea unui club din Emiratele Arabe Unite“, au notat jurnaliștii saudiți.
De remarcat că Al-Taawoun, deși ocupă doar locul 8 din 18 în Saudi Pro League, e o formație cu o forță finan­ci­a­ră impresionantă, după cum sport.ro a arătat aici. În plus, echipa e calificată acum, în semifinalele Ligii Campionilor Asiei 2, fază în care va întâlni Sharjah, trupa pregătită de Cosmin Olăroiu, pe 8 aprilie (acasă) și pe 15 aprilie (de­plasare). (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago