Edilul-şef din Aninoasa, nevoit sã punã lacãtul pe uşa primãriei

Edilul şef al oraşului Aninoasa, Nicolae Dunca (foto), nu mai are ce face şi spune că va pune lacătul pe uşa primăriei.

Nici salariile, nici iluminat public

Potrivit lui Dunca, nivelul arieratelor primăriei se ridică la 4,2 milioane de lei. „Avem un împrumut de la bancă, luat încă din anul 2006, când nu eu conduceam instituţia. Suma contractată este de trei milioane de lei, iar împrumutul a fost girat cu bugetul primăriei. De aceea, tot ce încasăm, dăm la bancă, pentru a ne plăti ratele. În aceste condiţii, nu vom mai reuşi să plătim nici salariile, nu vom mai avea iluminat public, nimic din ceea ce se achită cu bani din primărie. Salariaţii sigur nu vor mai veni la serviciu, dacă nu-şi primesc salariile, deci, voi mai rămâne eu şi viceprimarul în primărie”, a declarat Nicolae Dunca.

Cere ajutor de la premier
Edilul şef din oraşul Aninoasa susţine că ar vrea să contracteze un împrumut de la Trezorerie, dar oricum, nu se poate să obţină astfel suma de 4,2 milioane de lei pentru a-şi achita arieratele. „De la Trezorerie, putem lua doar aproximativ 1,5 milioane de lei, atât putem, după gradul nostru de îndatorare. Această sumă nu acoperă însă datoriile. Vom cere ajutor premierului României, voi merge săptămâna viitoare la Bucureşti, să încerc să rezolv problema. Totuşi, este vorba de o instituţie de stat, nu putem să ne jucam cu asemenea lucruri”, a adăugat primarul Nicolae Dunca. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

2 zile ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago