Edilii din Zam se luptã cu criza

Magdalena Şerban

Reducerile de cheltuieli, reducerile salariilor şi strângerea din ce în ce mai tare a pungii bugetare îngreunează tot mai mult activitatea primăriilor. Puşi în situaţia în care fiecare bănuţ contează mai mult ca niciodată, edilii din comuna Zam fac noi socoteli şi strâng cureaua la cheltuieli, pentru ca proiectele demarate să fie finalizate.

Reconstruită din temelii

Construită din temelii, biserica din centrul de comună, cu hramul ,,Sfântul Vasile cel Mare’’, va fi o binecuvântare pentru credincioşii din comunitate: „Acest sfânt lăcaş îl putem trece pe lista construcţiilor demarate cu ani buni în urmă. Lucrările au început în anul 1997, dar cum se întâmplă frecvent în România, din lipsa banilor, finalizarea lor se lasă aşteptată. Am ajuns la etapa în care am terminat partea de exterior, iar acum, interiorul este pregătit pentru pictură. Anul acesta, am montat şi instalaţia pentru încălzire, însă, ne vom opri aici, din lipsa fondurilor. La anul, cu ajutorul lui Dumnezeu şi poate şi al bugetului, avem speranţa că se va putea executa şi pictura“, ne spune Gheorghe Sicre (foto), primarul comunei Zam.

Nu a lipsit nici implicarea credincioşilor, aceştia donând din banii lor bine drămuiţi pentru traiul greu de zi cu zi, atât cât a putut, fiecare. De asemenea, oameni cu suflet mare, care au avut posibilitatea, au donat materiale de construcţii pentru frumosul lăcaş. „Vreau să le mulţumesc şi pe această cale, tuturor celor care ne-au ajutat, ori de câte ori a fost nevoie, cu diferite materiale şi tot ceea ce s-a putut, astfel încât am reuşit să ajungem în fază avansată cu construcţia”, ne spune, recunoscător, edilul-şef din Zam.

Şcoli pregătite pentru iarnă

Curate şi zugrăvite, dotate cu încălzire centrală (excepţie cea din satul Micăneşti, care are o situaţie de funcţionare incertă), şcolile de pe teritoriul comunei Zam nu-şi fac griji pentru încălzirea din această iarnă, fiind aprovizionate cu lemne încă din timp. Iar unde este problematică alimentarea cu apă potabilă, s-au montat dozatoare cu apă, pentru ca elevii să beneficieze de toate condiţiile necesare desfăşurării actului de studiu.

Investiţiile continuă

Vremurile grele nu-l descurajează pe edilul şef din Zam, ba din contră, îl determină să încerce şi alte posibilităţi de investiţii. „Vrem să accesăm prin fondurile de mediu, un proiect pentru alimentare cu apă şi canalizare. Totodată, nici drumurile agricole nu le vom neglija, începând cu anul viitor. În ceea ce priveşte drumurile, avem deja în lucru un drum comunal (DC163), din care s-au executat până acum patru kilometri, urmând a se continua lucrările”, spune primarul comunei Zam.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Esec pentru Corvinul, la Voluntari

Claudiu Sav Echipa noastră a suferit al doilea eşec din actuala ediţie de campionat. A…

2 ore ago

Pompierii Detașamentului Deva au intervenit, astăzi, pe Aleea Flamingo din municipiu, unde a fost semnalat un incendiu izbucnit la o casă

De urgență, la fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, autoscara mecanică și…

6 ore ago

Primarul Hunedoarei, Dan Boboutanu si stafful Corvinului, la priveghiul lui Mircea Lucescu:

“Hunedoara vă va iubi mereu, domnule Mircea Lucescu! Am transmis astăzi familiei Lucescu, din partea…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

2 zile ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

2 zile ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

2 zile ago