Ediţia cu nr. 48 a Campionatelor Mondiale de gimnastică de la Doha este în plină desfăşurare, dar un prim obiectiv pe care l-au avut echipele României, atât pentru cea masculină cât şi pentru cea feminină, a fost atins. Nu fără emoţii, dar important este că ambele echipe s-au calificat pentru ediţia de anul viitor a Campionatelor Mondiale, cea de la Stutgart.
Ambele formaţii aveau nevoie de o clasare între primele 24 de locuri ale clasamentului general pentru a rămâne pe linia de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar ”obiectivul” a fost atins. La masculin lucrurile au stat mai prost, Marian Drăgulescu, Andrei Munteanu, Cristian Băţagă, Roland Szabo şi Adelin Kotrong au încheiat concursul pe locul 21 la echipe (total 234.121), fără calificări în finalele pe aparate, sau de şanse de medalii. Singura prezenţă într-o finală va fi cea a lui Andrei Munteanu, care şi-a asigurat prezenţa la individual compus de pe locul 21 la general (total de 80.224), în condiţiile în care primii 24 vor intra în bătălia pentru medalii. Două note obţinute de Roland Szabo (6.633) şi Adelin Kotrong (8.233) la cal cu mânere au tras mult echipa în jos, spre supărarea antrenorului Marius Urzică, fost campion olimpic la acest aparat.
Echipa feminină şi-a încheiat ieri dimineaţă evoluţia din calificările Campionatului Mondial de la Doha. Cele cinci gimnaste care au evoluat, Denisa Golgotă, Ioana Crişan, Maria Holbură, Carmen Ghiciuc şi Nica Ivănuş, au concurat în cea de a şaptea subdiviziune a Mondialului (din 11) şi au adunat la finele evoluţiilor pe cele patru aparate un total de 153.763 puncte. Rezultatul este superior celui obţinut la Campionatele Europene de la Glasgow, unde totalul a fost 147.663 de puncte.
Cu acest rezultat, România s-a situat între primele 24 de formaţii (important pentru a rămâne pe linia de calificare pentru Tokyo 2020). Dintre cele patru aparate, ţara noastră a stat cel mai bine la sărituri – total de 40.932, iar cel mai slab la paralele – 36.399. La bârnă (38.099) şi sol (38.333) scorurile au fost asemănătoare.
În ce priveşte finalele pe aparate, se prefigurează una sigură, la individual compus, prin Denisa Golgotă (total de 52.765). În clasamentul provizoriu, Golgotă se află pe locul 7 la sărituri (medie de 13.916 / 14.266 + 13.566) şi pe 6 la sol (13.400). La individual compus, clasamentul este dominat de americanca Simone Biles (total 60.965).
La data de 20 iunie 2026, în jurul orei 22:40, polițiștii rutieri și cei de…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au recuperat un…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit într-un caz de violență domestică, după ce…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră a obținut comisionul pentru o lucrare…
Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că unitatea medicală pe care…
H.T., din municipiul Petroșani Pentru că este acuzat de violarea unei minore.