Nicolle Ebner
Trei noi autospeciale cu apă şi spumă, o maşină specială de cercetare pentru situaţii de contaminare cu produşi nucleari, un utilaj pentru descarcerări grele, trei autospeciale pentru descarcerări şi asistenţă medicală, o ambulanţă medicală şi una dotată cu echipamente pentru reanimarea bolnavului. Acestea sunt echipamentele noi de care va beneficia ISU Hunedoara, începând cu acest an.
Proiect regional cu finanţare externă
Echipamentele cu care va fi dotată unitatea judeţeană ISU (intervenţii în situaţii de urgenţă) din Deva vor putea fi achiziţionate ca urmare a fondurilor obţinute de Consiliul Judeţean Hunedoara (CJH), printr-un proiect cu finanţare europeană, realizat împreună cu judeţele Arad, Caraş-Severin şi Timiş, din Regiunea de Dezvoltare Vest. Proiectul are o valoare totală de 11,62 milioane euro, din care 8,14 milioane euro reprezintă finanţarea nerambursabilă obţinută prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, judeţului Hunedoara revenindu-i un procent de aproape 23 la sută din valoarea totală. Conform declaraţiilor făcute de preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, imediat după semnarea contractului de finanţare, se poate trece în etapa următoare, cea a organizării licitaţiei, urmând ca echipamentele să ajungă la destinaţie până la sfârşitul acestui an. Unitatea centrală a ISU Hunedoara va fi dotată cu trei noi autospeciale cu apă şi spumă, o maşină specială de cercetare pentru situaţii de contaminare cu produşi nucleari, biologici, chimici sau radiologici, un autovehicul dotat pentru descarcerări grele, trei autospeciale pentru descarcerări şi asistenţă medicală, o ambulanţă medicală şi una dotată cu echipamente pentru reanimarea bolnavului. Noile echipamente vor contribui la reducerea cu 30 la sută a perioadei de intervenţie în mediul rural şi cu 40 la sută în mediul urban.
Contractul pentru judeţul Hunedoara a fost semnat de preşedintele CJH, Mircea Ioan Moloţ, evenimentul având loc ieri, la Arad, în prezenţa premierului Emil Boc.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…