Sport

Echipa olimpică pentru Tokyo, prezentată oficial

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a prezentat echipa olimpică pentru Jo­curile Olimpice de la Tokyo (23 iulie – 8 august) care cuprinde 100 de sportivi, 45 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline spor­tive.
După mesajul de încurajare al secre­ta­rului general, George Boroi, au fost depuse ju­rămintele olimpice.Marian Drăgulescu a depus jurământul pentru sportivi, Viorel Fili­mon (tenis de masă) pentru antrenori şi Marius Florea (scrimă) pe cel al arbitrilor. Ana-Maria Popescu şi Robert Glinţă au trans­mis colegilor din Echipa Olimpică Team Romania încredere şi curaj pentru a urma visul pentru care s-au pregătit de o viaţă.
De la Snagov, cei mai numeroşi membrii ai Team Romania, sportivii de la canotaj au transmis optimism şi au vorbit despre dorinţa de a fi cei mai buni, de a da totul pentru echipă, pentru România. Elisabeta Lipă, preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, şi purtătoarea de drapel, Mădălina Bereş, au fost vocile care au punctat mo­mentul. Reprezentanţii atletismului pre­zenţi în baza de la Snagov au fost prezenţi alături de canotori la prezentare.
De la Centrul Naţional de Fotbal Mogo­şoa­ia, echipa naţională de fotbal a mizat pe ho­tărârea lui Mirel Rădoi şi a punctat prin că­pitanul Marius Marin dorinţa şi nerăbdarea de a debuta la Jocurile Olimpice a tuturor ce­lor care fac parte din delegaţie. Judoka şi atleţii din Complexul Olimpic din Poiana Bra­şov au încheiat şirul intervenţiilor, aducând cu ei spiritul de luptă şi mândria de a fi parte a echipei olimpice.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura