Categories: Actualitate

Echipa elevilor sibieni, în vizită la Eurosport DHS

Magdalena Şerban

Clubul DHS a fost înfiinţat în vara anului 2010, la iniţiativa directorului general al companiei Eurosport DHS, doamna Yang Xi şi se adresează atât copiilor, cât şi aparţinătorilor acestora, de la părinţi, la dascăli.

Preferat încă de la început

Clubul reprezintă un spaţiu propice socializării elevilor de diferite vârste, în care se încurajează comunicarea, deschiderea spre nou şi creativitatea, cultivarea bunului gust şi a ambiţiei, toate acestea fiind atât de necesare integrării în societate a adultului de mai târziu. Astfel, definitorii pentru profilul său sunt cuvinte precum: educaţie, siguranţă, încredere şi, bineînţeles, fair-play. Pe lângă structura inedită (lipsită de ierarhii), s-a evidenţiat prin noi elemente de interes, ceea ce l-a propulsat printre modalităţile preferate de socializare şi învăţare.

Participare numeroasă

Prima campanie a clubului s-a desfăşurat în toamna anului trecut, când responsabilul de proiect, Loredana Mituică, a străbătut ţara, convinsă că mulţi copii ştiu să scrie şi să viseze în acelaşi timp, desfăşurând întreaga acţiune sub sloganul “Hai sa visăm!”. Cum era de aşteptat, rezultatele nu au întârziat să apară. La redacţia clubului, în doar trei săptămâni, au ajuns 102 compuneri, care mai de care mai specială şi mai inedită. Datorită numărului mare de scrisori, echipa DHS Club a hotărât adăugarea unei noi categorii de câştigători – “Cea mai populară echipă”, la această categorie premiantă fiind clasa a II-a de la Colegiul „Regina Maria“ din Sibiu. Ieri, cei mai buni elevi de la acest colegiu, membri ai Clubului DHS, au trecut pragul companiei, pentru o mai bună cunoaştere. Fiind vorba de câştigători, era şi normal, ca şi ieri să participe la alte noi concursuri, cu premii pe măsură (role pentru câştigători şi mici cadouri pentru tot grupul), aşa cum i-a obişnuit compania, de fiecare dată.

„DHS Club, prin campaniile sale, doreşte să promoveze un stil sănătos de viaţă, urmărind motivarea şi implicarea copiilor în diverse acţiuni sportive, asfel încât să cunoască mai bine acest domeniu (din care fac parte şi bicicletele) şi implicit, să-l îndrăgească. În viitor, vom primi, cu mare drag, vizitele tuturor iubitorilor sportului pe bicicletă, ţinând cont că nu există limită de vârstă la înscrierile în DHS Club“, declară Nicoleta Vătămanu, PR la Eurosport DHS.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de viol, în urma cazului semnalat ieri, la Hațeg.

Reamintim că polițiștii au intervenit prompt după sesizarea privind dispariția unei tinere de 27 de…

9 ore ago

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

22 de ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

22 de ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

o zi ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

o zi ago