Actualitate

Echipa „Ghost Rider 2” plãteste 1.000 de lei/orã chirie la Castel

Carmen Cosman

Cunoscutul actor american Nicolas Cage este aşteptat zilele acestea să ajungă la Hunedoara, unde va filma mai multe scene din pelicula „Ghost Rider 2”, la Castelul Corvinilor. Pentru scenele turnate aici, echipa de producţie va plăti 1.000 de lei pe oră.

Săptămâna viitoare, la Hunedoara
După ce a filmat pe Transfăgărăşan şi în Sibiu, Nicolas Cage va turna câteva scene din filmul „Ghost Rider 2” la Castelul Corvinilor din Hunedoara. Locaţia a fost aleasă pentru spectaculozitatea castelului medieval ce a aparţinut familiei Corvinilor, care a intrat în acest an şi în topul celor mai înfricoşătoare construcţii din lume.
„Au fost alese locaţiile. Se va filma accesul pe pod, în zona fântânii, în curtea interioară a Castelului Corvinilor, Turnul vechi de poartă şi Turnul nou de poartă. Nu ştiu exact când va sosi la Hunedoara, doar regizorul are toată arhitectura filmului. Pe mine mă interesează ca pe durata filmării să se plătească chiria şi să nu se aducă daune monumentului”, a declarat directorul Castelului Corvinilor, Nicolae Cerişer. Conform înţelegerii, echipa de producţie va plăti 1.000 de lei/ ora de filmare la Castelul Corvinilor, dar nu se ştie deocamdată câte ore se vor filma în total.

Filmează în mai multe locuri din România
Nicolas Cage se află în România din a doua jumătate a lunii octombrie, pentru a participa la filmările celei de-a doua părţi a filmului „Ghost Rider“, lansat în 2007. Acestea vor avea loc în mai multe locuri din ţară, respectiv Transfăgărăşan, Sibiu, Târgu Jiu sau Hunedoara, pelicula fiind turnată în mare parte la Studiourile Castel Film din Bucureşti. Aici, vor fi construite decoruri spectaculoase, producţia cuprinzând efecte speciale vizuale şi pirotehnice.

2 comentarii la „Echipa „Ghost Rider 2” plãteste 1.000 de lei/orã chirie la Castel

  • ….foarte putin se ia chirie,defapt de aceea si vin la noi sa filmeze nu pt ca nu mai pot ei de castelul nostru,ci pt.ca suntem FRAIERI.In alte parti in occident nu le da voie sa filmeze pt.ca tin la patrimoniul lor si unde le da voie cele mai modeste chiri incep cam de la 5 000 euro,nu mai pun la socoteala distrugerile care se fac,aici ma gindesc la scenele cu foc s.a.m.d.in occident si daca calca iarba din jurul castelului este considerata o distrugere, sa nu mai spun de poloarea fonica …asa ca eu inteleg din articolul acesta ca NU STIM SA NE PRETUIM VALORILE NATIONALE PRIN CARE SPUI ROMANIA

  • Dar ca polueaza zi de zi fabrica din zona si traficul greu castelul ,nu ia nimeni atitudine.au schimbat acoperisul de 2 ani acum este plin de praf.zilnic este macinat cu praf coroziv de la fabricile din apropiere.distrugatorii de monumente,(mocanita hunedoara ,castelul corvinilor),dar garda de mediu nu face nimic

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura