Categories: ActualitateFlash

E oficial: Orăştie va avea Aqua Park!

Magdalena Şerban

Proprietarii Arsenal Park Transilvania – Orăştie vor investi circa şase milioane de euro într-un parc acvatic în oraşul Paliei. Este un proiect pe fonduri europene, ce va aduce nu numai turişti, ci şi locuri de muncă pentru comunitate. Urmează semnarea contractului de finanţare, programul investiţional fiind declarat eligibil.
“Este vorba de S.C.Timco S.A. Timişoara, membră a Bega Grup. Societatea alocă un teren propriu de peste un hectar, din terenul de 88 hectare pe care îl deţine la Orăştie, pe acesta urmând a se realiza construcţiile. Au plătit deja aproximativ 200.000 de lei autorizaţia de construcţie, săptămâna trecută, aşa că trec acum la următorii paşi. Ceea ce mai pot spune este că pe întreaga suprafaţă se va implementa un proiect de finanţare denumit “Creşterea calităţii serviciilor turistice” în cadrul Arsenal Park, prin crearea unei infrastructuri de agrement. Acesta este format din două clădiri principale: un centru SPA, o sală de sport multifuncţională, patru bazine – două exterioare şi două interioare şi amenajările aferente (tobogane specifice, terase cu umbreluţe, bar), plus o parcare. Se va face şi un drum de acces pe perimetrul proprietăţii, din strada principală, direct către Aqua Park”, a precizat Ovidiu Bălan (medalion), primarul municipiului Orăştie. Potrivit reprezentanţilor Timco S.A., noua investiţie vine la pachet nu doar cu taxe şi impozite vărsate la bugetul local, ci şi cu o estimare de 30 de locuri de muncă. Complexul acvatic va funcţiona în toate cele patru sezoane, iar pe lângă Aqua Park, mai e prevăzută şi o a doua componentă investiţională, formată din diferite obiective, cum ar fi 15 kilometri de pistă de bicicletă, un skate park, un patinoar artificial, un traseu de căţărare, o tiroliană de pe turnul de apă de 600 metri lungime, un manej şi un loc de joacă pentru copii.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

12 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

12 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago