Sport

După scandalul de pe Arena Națională, handbaliștii români, primiți la Kosovo

Prima confruntare româno-koso­vară de după scandalul de pe Arena Națională din urmă cu o săptămână a avut loc ieri, în orășelul Rahoveci. Echipa de handbal masculin a celor de la Minaur Baia Mare a jucat prima manșă din turul 3 al EHF European Cup contra campioanei din Kosovo, scrie Adevărul.

Exemplar
În contextul evenimentelor de la meciul naționalelor de fotbal, gazdele au luat măsuri stricte de securitate, la solicitarea părții române. Însă, chiar dacă băieții noștri au dominat în permanență partida (câștigată în final cu 38-31), fanii gazdelor s-au com­por­tat exemplar. Cei 2.500 de suporteri care au urmărit partida din tribune nu au avut treabă cu românii și au în­cu­rajat formația favorită, afișând doar câteva steaguri ale Albaniei.
Mesaje pentru liniștirea fanilor
Cu câteva ore înaintea partidei, clubul din Rahoveci a postat un mesaj prin care i-a îndemnat pe fani: ”Haideți să ne arătăm cultura și să susținem clubul cu inima, respectând regulile!”. Iar căpitanul kosovarilor, Ardi Osa, le-a transmis fanilor, înainte de partidă: ”Spectacol și model de susținere! Ce­tățeni din Rahoveci și din tot Kosovo, vă mulțumesc pentru entuzias­mul pe care îl aveți să susțineți echipa în meciul cu echipa românească Minaur Baia Mare. Am o rugăminte către toți cei care veți veni la sală. Veniți, susțineți clubul la putere maximă, dar fără să încălcați regulile. Doar așa ne puteți motiva. Orice exces, oricât de mic, va avea consecințe financiare și sportive pentru club. Haideți să primim echipa din România așa cum le primim pe toate, să ne concentrăm pe echipa noastră”.
Iar fanii au ascultat îndemnurile ofi­cialilor echipei și nu au creat vreo pro­blemă, la fel cum au făcut-o cei români la meciul de fotbal, la rugămințile FRF.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Regiunea cu lămpașe – raiul vardiștilor și al șan­tajiștilor! Nimeni nu pare interesat să re­zol­ve…

o oră ago

Bulina albă

Andreea Dobre, din Lupeni Pentru că a creat senzație cu performanțele sale la concursul Vocea…

o oră ago

Bulina neagră

Mihai K., din Petroșani Pentru că a fost condamnat după ce a provocat scandal la…

o oră ago

I-a ucis câinele! Un bărbat de 46 de ani, din Ghelari, bănuit de comiterea faptei

Poliția Municipiului Hunedoara a fost se­sizată prin apel la 112 de către un bărbat care…

2 ore ago

Bărbat din zona Devei, acuzat că și-a amenințat soția cu un pistol

Incidentul ar fi avut loc după o ceartă în familie. Individul, băut bine, a scos…

2 ore ago

Bărbat de 68 de ani reţinut pentru violenţă în familie şi lipsire de libertate

Un bărbat a fost reţinut după ce Poliţia Municipiului Hunedoara a fost sesizată telefonic cu…

2 ore ago