ActualitateFlash

După o săptămână de libertate, a ajuns, din nou, în spatele gratiilor

Adriana Năstase

După o săptămână de libertate parţială, fostul secretar al municipiului Deva a ajuns din nou după gratii, scriu cei de la ziardehunedoara. Cum s-a ajuns în această situaţie? În data de 5 iulie, Tri­bu­nalul Hunedoara i-a admis cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Decizia instanţei a avut efecte imediate, Laura Sârbu fiind pusă în libertate. Pe perioada arestului la domiciliu, fostul secretar al municipiului Deva a avut de respectat o serie de interdicţii, inclusiv interdicţia de a comunica cu martorii din dosar. În minuta instanţei, au fost enumeraţi martorii cu care Laura Sârbu (foto) nu are voie să comunice. Şi cumnatul fostului secretar al Devei, Adrian Mihai Bodrean, a fost plasat în arest la domiciliu, după patru luni de arest preventiv.

Nu au voie să comunice între ei şi cu salariaţi ai primăriei
„Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Sârbu Laura şi Bodrean Adrian-Mihai cu măsura preventivă a arestului la do­mi­ciliu pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.(…) Inculpaţii Sârbu Laura şi Bodrean Adrian Mihai nu vor comunica unul cu celălalt, inculpatul Bodrean Adrian Mihai nu va comunica nici cu inculpatul Sârbu Hadrian, iar ambii inculpaţi nu vor comunica nici cu martorii din prezenta cauză, respectiv cu: Davidescu Mircea Ioan; Cărmăzan Georgiana Manuela; Ceuţă Iancu; Ionescu Mihai Marian; Pe­troi Mihaela; Pădurean Coralia Daniela; Fântână Mihai Nicuşor; Ivan Elena Maria; Noaghiu-Bolda Cosmina Elena; Igna Cristina; Putuca Dorin Clau­diu; Mititelu Adrian Nicolae; Stoica Claudia Maria; Toader Marius Aurel; Felea Diana; Oancea Nicolae Florin; Plotogea Anişoara; Ţiplea Iuliana; Sicoe Raveca; Avram Marioara. (…) Dispune punerea în libertate a inculpatei Sârbu Laura de sub efectele man­datului de arestare preventivă, emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tri­bu­nalului Alba, dacă nu este reţinută sau arestată în altă cauză. Dispune punerea în libertate a in­culpatului Bodrean Adrian Mihai de sub efectele mandatului de arestare preventivă. Cu drept de con­testaţie în termen de 48 de ore de la comu­nicare”, se arată în hotărârea Tribunalului Hu­nedoara.
Procurorii DNA au contestat decizia primei instanţei, iar Curtea de Apel Alba Iulia a admis con­testaţia în ceea ce priveşte măsura privativă dis­pusă în cazul Laurei Sârbu şi a înlocuit arestul la domiciliu cu arestul preventiv. Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia a fost pronunţată în 12 iulie, fiind definitivă.
„Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia împotriva încheierii penale din 05.07.2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Hu­ne­doara. Desfiinţează încheierea atacată doar în ce priveşte dispoziţiile referitoare la înlocuirea mă­surii arestării preventive cu măsura arestului la do­miciliu faţă de inculpata Sârbu Laura. Procedând la o nouă judecată în aceste limite: menţine mă­sura arestării preventive luată faţă de inculpata Sârbu Laura. Menţine celelalte dispoziţii ale în­che­ierii penale atacate. Definitivă”, se arată în hotă­rârea Curţii de Apel Alba Iulia.

Ar fi solicitat sume de bani
„Lotul Sârbu” de la Primăria Devei a ajuns în arest preventiv la începutul lunii aprilie, după ce procurorii DNA au descins la sediul instituţiei pentru a ridica documente, iar soţii Sârbu şi cumnatul lor, Adrian Mihai Bodrean, au fost duşi la audieri la sediul Parchetului anticorupţie de la Alba Iulia. După o lună de arest preventiv, doar Hadrian Sârbu s-a bucurat de înlocuirea măsurii cu arestul la domiciliu, ceilalţi doi rămânând în spa­tele gratiilor. În data de 5 iulie, odată cu hotă­râ­rea Tribunalului Hunedoara şi Adrian Mihai Bo­drean a fost plasat în arest la domiciliu.
Procurorii DNA îi acuză de trafic de influenţă pe Laura Sârbu, fost secretar al municipiului Deva, soţul ei Hadrian Sârbu, fost angajat în cadrul Bi­roului Investitori Relaţii Externe şi cumnatul se­cretarului, Adrian Mihai Bodrean, fost angajat la Serviciul Cadastru, Fond Funciar. Dosarul a fost trimis în judecată la Tribunalul Hunedoara. Con­form anchetatorilor, Laura Sârbu ar fi pretins de la administratorul unei firme o sumă de 40.000 de lei, pentru a-i facilita obţinerea contractului de lu­crări la Adăpostul de urgenţă pe timp de noapte, aflat în administrarea Direcţiei de Asistenţă So­cială (DAS), din cadrul primăriei. De la adminis­tra­torul aceleeaşi firme, secretarul municipiului ar fi pretins suma de 7.000 de euro, pentru a-i asigura obţinerea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru construirea unei hale de producţie. Secretarul municipiului ar fi solicitat aceste sume de bani, cu promisiunea de a-i influenţa pe funcţionarii pri­măriei în elaborarea actelor menţionate. În ac­ţiunile sale, Laura Sârbu ar fi fost sprijinită de cei­lalţi doi inculpaţi, susţin procurorii anticorupţie. În complicitate cu soţia sa, Hadrian Sârbu ar fi inter­venit şi ar fi stabilit modul în care secretarul mu­nicipiului trebuia să procedeze pentru a primi mita de la omul de afaceri. Adrian Mihai Bodrean este cel care ar fi retras banii din şpăgi de la bancomat, apoi s-ar fi deplasat la domiciliul soţilor Sârbu pentru a le înmâna sumele de bani, oprindu-şi şi pentru el un „comision”.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura