FlashPolitica si administratie

După întâlniri peste întâlniri, la toate instituţiile decidente.Ancheta de la „ferma” care poluează un cartier din Deva s-a poticnit la Parchet

 

De aproape 20 de ani, un bărbat creşte cai şi alte animale lângă Ştrandul municipal din Deva, fără ca autorităţile să-l deranjeze cu ceva.
În urmă cu o lună, primarul Devei, Florin Oancea, a luat taurul de coarne, cum se spune, şi a mers în zona respectivă, pentru a-l determina pe bărbat să renunţe să mai ţină cai în acel loc. Asta, pentru că acolo este un focar de infecţie.
Discuţii, şedinţe, şi…cam atât
„Dejecţiile de la ferma improvizată se varsă pe domeniul public, ajungând chiar pe terenul ştrandului, iar întreaga zonă este învăluită într-un miros pestilenţial”, declara edilul şef al reşedinţei de judeţ, Florin Oancea. După această ”descindere”, au fost întâlniri, la prefectură, cu cei de la Direcţia Sanitar-Veterinară, DSP, Garda de Mediu, Poliţia Locală, jurişti ai Primăriei Deva. Primăria Deva a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. Iar de aici, totul s-a oprit. Este necesar, ca specialiştii să poată intra pe proprietatea omului şi să vadă ce este acolo, de un mandat de la procurorul de caz. De mai bine de o lună, acest mandat însă nu vine. Primarul Florin Oancea nu mai poate face nimic, pentru că nu există ”un cadru legal să se intervină”. Nu se ştie de ce, pentru că devenii riscă să bea apă cu dejecţiile care vin de la ferma improvizată de lângă ştrand.
„Procurorul nu a autorizat difuzarea altor date”
Purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că ”dosarul penal a fost înregistrat la data de 31.07.2019 şi priveşte infracţiunile de infectarea apei (art 356 Cod Penal) şi infracţiuni privind protecţia mediului (OG nr. 195/2005 privind protecţia mediului). Activităţile procedurale de urmărire penală derulate de Poliţia municipiului Deva în acest caz sunt supravegheate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva (care nu a autorizat difuzarea altor date privind ancheta penală)”. Cert este că procurorul respectiv nu a emis nici până acum un ordin de percheziţie la casa bărbatului care creşte cai şi aruncă dejecţiile care ajung în apa pe care o beau devenii.
Am încercat, fireşte, să obţinem informaţiile referitoare la această situaţie de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva. N-am reuşit, deoarece purtătorul de cuvânt este în concediu şi altcineva nu ne-a putut furniza informaţiile solicitate de noi.(Sorina Popa)

One thought on “După întâlniri peste întâlniri, la toate instituţiile decidente.Ancheta de la „ferma” care poluează un cartier din Deva s-a poticnit la Parchet

  • Nu sint de acord cu individul care creste cai in acea zona dar sa spui ca dejectiile ajung in apa care o beau devenii trebuie sa fii cel putin cretin, apa potabila este in conducte sub presiune si vine din Retezat

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura