Autorităţile locale din Aninoasa aşteaptă documentul prin care să poată declara oficial ieşirea din insolvenţă a fostei localităţi miniere.
Decizia prin care Aninoasa va fi declarată solvabilă trebuie să ajungă săptămâna aceasta la primăria din localitate, iar edilii vor putea angaja şi proiectele pe care le au întocmite pentru anul viitor.
Potrivit primarului Aninoasei, Nicolae Dunca (foto), cei trei ani în care localitatea a fost în insolvenţă au ţinut în loc micuţul oraş, însă procedura a adus şi beneficii. „Cele mai importante avantaje au fost legate de datoria noastră, mai exact de penalităţile zilnice pe care le adunam. Chiar dacă a fost dificil să declarăm insolvenţa, decizia se dovedeşte acum că a fost una bună. Odată cu intrarea în insolvenţă, toate penalităţile de întârziere s-au stopat. Ca un exemplu, noi adunam zilnic la datorie câte 1.500 de lei penalităţi de întârziere la un singur credit. Mai exact, la cel făcut de fosta administraţie şi care n-a mai fost plătit cu anii. În aceşti trei ani, am plătit peste 10 milioane de lei, ultima tranşă fiind cea de 3,7 milioane de lei, cu care ne-a ajutat Guvernul. Acum, putem să ne aplecăm şi spre problemele locuitorilor Aninoasei”, a declarat edilul oraşului, Nicolae Dunca.
Primăria a primit bani pentru a asfalta două străzi principale din localitate, iar proiectul a început din această lună, pentru că edilii riscau să piardă finanţarea. (M. Gânju)
Polițiștii rutieri au scos din trafic șoferii depistați la volan sub influența unor substanțe interzise.…
Polițiștii din județul Hunedoara au luat măsuri pentru protejarea victimelor în trei cazuri sesizate în…
Mare supărare mare în rândul unui cunoscut personaj de pe plaiurile noastre mioritice, care a…
Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să stabilească un record mondial. El…
E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…
Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…